FOTBAL PE PAINE

Tari în tenis



Titlul vorbește de la sine despre bancul ăla nu prea vechi cu peștișorul de aur surd care a înțeles în loc de „mult aur” „un taur” (și i l-a livrat la poarta solicitantului), dar și „tenis” în loc de… Noi cam asta am arătat în toată conjunctura meciului cu Franța: că suntem tari. În ce? Păi, ca-n banc, doar scorul vorbește de la sine. Ca să fie masa bogată, ne-a turnat bomboana pe colivă însuși comentatorul (dacă i se poate spune așa unuia care te-nnebunește cu „ghem”, „smeci”, și alte alea moștenite din vremea șopeștilor semișcolarizați, încât nici cupa în care jucăm nu se numește cum o știe toată lumea, ci e pronunțată „de vis” – unul prea îndepărtat pentru noi) când ne-a zis că Nick Bolletieri spusese cu ani în urmă: „Să aveți grijă de cuplul ăsta (n.a. Mergea și Tecău, desigur) care poate să vă asigure timp de 10 ani un punct sigur în Cupa Davis.” Vă amintiți, da?, că era cuplul campion mondial, care câștigase tot, inclusiv Wimbledon-ul? Și care și în Davis Cup îi bătuse, la ei acasă, în Ecuador, pe frații Lapenti. După care au început porcăriile, la noi acasă: că nu-s „copți”, că să mai crească, că hai să joace alde Hănescu și la dublu, ba încă nu știu care aurolac care doarme (ca mine pe malul Prutului!) în propria-i dubiță pe la nu știu ce turneu de mâna a paișpea dotate cu premii tot de paișpe. Euro! Poate de acum înainte ne-o veni mintea la cap, până nu vor ajunge „născuți talent și morți speranță”. În arest, numai realizări, mai ales în buzunarele bandei nou constituite (că în tenis n-avurăm până acu’!) și care a reușit să transforme 24.000 în 37.000, așa că de la sub 200.000 până la peste 400.000 n-a mai fost decât un pas mic dar vioi. Pe care Hărădăii l-au făcut, că doar n-or fi mai proști ca predecesorul Mureșan, proaspăt eliberat și el de franțuji, că ai noștri nu reușisesă decât să-l scoată nevinovat. Ba chiar, date fiind evenimentele de la F.R.T., propun ca pe locul lăsat liber de un Năstase prea scârbit, să fie instalat Mureșan. Unul care chiar s-a dovedit tare în tenis. S-aude, peștișorule surd?



Recomandări