Târgul olarilor și meșterilor populari „Ochiul de Păun”, la Rădăuți

„Ochiul de Păun”
„Ochiul de Păun”

Primăria municipiului Rădăuți, Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”, Casa Municipală de Cultură, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale organizează la Rădăuți, în intervalul 28-30 august, cea de-a XXXIII-a ediție a Târgului olarilor și meșterilor populari „Ochiul de Păun”. La ediția din acest an vor participă ceramiști din centrele de ceramică Horezu (Vâlcea), Baia Mare (Maramureș), Dorohoi, Botoșani (Botoșani), Corund, Miercurea Ciuc, Liliceni, Cârța (Harghita), Rădăuți și Marginea (Suceava), Deva (Hunedoara), Dej (Cluj), Pașcani (Iași), Arad (Arad), Sântana de Mureș (Mureș), Bistrița (Bistrița-Năsăud). Meșterii populari vor expune spre vânzare obiecte tradiționale, unele cu caracter unicat. Obiectivul evenimentului vizează stimularea meșterilor populari în vederea producerii și valorificării obiectelor tradiționale specifice zonelor etnografice din care provin, cu predilecție a celor din ceramică. Organizatorii oferă sâmbătă, 29 august, distracție la maxim cu Summer Party și DJ Radu, iar duminică, 30 august, superspectacol cu Alessia, Pacha Man și Lidia Buble.

Recomandări

20 de căsuțe roșii și albe, puse la dispoziția comercianților și meșterilor populari, la Târgul de Crăciun din centrul Sucevei

Mii de oameni s-au bucurat de preparatele tradiționale și de muzica populară autentică, la Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți