Cu prilejul Zilelor Sucevei, organizate de Primăria și Consiliul Local al municipiului Suceava, Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, împreună cu Centrul Cultural Bucovina, organizează Târgul meșterilor populari, adresat, cu precădere, meșterilor și artizanilor din județul Suceava.
Ofertă bogată pentru cumpărători
Anul acesta s-a ales ca locație a manifestării noul Centru pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, din apropierea Patinoarului Areni, obiectiv care dispune de spațiu de expunere atât în interiorul clădirii, cât și pe platoul din fața intrării.
Târgul, care urmărește să promoveze arta și tradiția populară din Bucovina, precum și produsele confecționate de artizani și meșteri populari, produse care vin în întâmpinarea cererii locuitorilor din zonă, dar și a pelerinilor care participă la sărbătoarea de Sânziene, a reunit anul acesta meșteri ai lemnului, încondeietori de ouă, confecționeri de costume, podoabe populare și măști tradiționale, împletitori din fibre vegetale, ceramiști și pictori iconari.
O ofertă bogată pentru cumpărătorii atrași de decorativitatea produselor și de utilitatea lor casnică și gospodărească.
Costume populare, ouă încondeiate, măști tradiționale, mobilier rustic și obiecte cioplite
Vineri, în prima zi a târgului, printre primii meșteri care au sosit și s-au instalat în corturile amplasate pe platou se aflau Veronica Hojbotă și Domnica Ureche, din Mănăstirea Humorului, care au venit cu costume populare, și meșterul olar Ionuț Pașcaniuc, de la Marginea. Pe platou, dar și de-a lungul trotuarului, și-au etalat produsele Ecaterina Neamțu din Suceava (costume populare brodate), soții Nicolae și Elena Gheorghian (miniaturi sculptate din lemn și podoabe tradiționale), Virginia Șoldănescu din Rădășeni (ouă încondeiate, cusături și costume populare) și Ana Cazac din Gura Humorului (măști tradiționale, ornamente și împletituri din sfoară).
Familia Iliuță Gheorghe și Georgeta, din Salcea, a adus la târg costume populare, păpuși îmbrăcate tradițional, ouă încondeiate, dar și ornamente de grădină din lemn, blidare și căsuțe pentru păsărele.
Meșterul lemnar Nucu Bența, din Fălticeni, expunea piese de mic mobilier rustic și obiecte cioplite, iar Stela Lucaci, din Șcheia, oferea spre vânzare diverse piese ornamentale pe suport împletit din nuiele și sfoară.
Singurii extrajudețeni prezenți ieri, până la ora prânzului, erau ceramiștii corundeni Blaziu și Levente Szasz, cu piesele lor de ceramică decorate specific.
Primul act de amploare organizat de cele două instituții culturale sucevene
În spațiul de la parterul Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, alături de standul meșterului cioplitor Florin Cramariuc, președintele Asociației Meșterilor Populari din Bucovina, participau la târg Silvia Schipor din Rădăuți (îmbrăcăminte croșetată și împletită pentru copii – botoșei, tichiuțe, căciulițe, pălărioare) și Geanina Sauciuc din Gemenea, comuna Stulpicani (ouă încondeiate și podoabe din ceramică).
Alături de Vera Andronic, din Mănăstirea Humorului, care etala costume populare, se aflau Paraschiva Dumitrescu și Nicoleta Cazac, din Rădăuți, cu ouă încondeiate și podoabe din mărgele, dar și Ecaterina Saghin din Vatra Moldoviței (ouă încondeiate) și Rodica Bușcu din Vatra Dornei, cu icoane pictate pe sticlă.
Așa cum a subliniat Vasile Ilie, directorul Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, la târg au fost invitați să participe și meșteri populari din alte județe.
Viorel Varvaroi, responsabil cu creația meșterilor populari din cadrul Centrului Cultural Bucovina, a precizat că acesta este primul act de amploare organizat de cele două instituții culturale sucevene.
Târgul va fi deschis oficial duminică, la ora 14.00, în prezența primarului Ion Lungu, a autorităților sucevene și a delegațiilor străine invitate la Zilele Sucevei.
De Sânziene
Târgul meșterilor populari
