Inedit

Târg de jocuri la Școala Generală Nr. 8 din Suceava

Inedit: Târg de jocuri la Școala Generală Nr. 8 din Suceava
Inedit: Târg de jocuri la Școala Generală Nr. 8 din Suceava

Ziua Copilului a fost sărbătorită într-un mod inedit la Școala Generală Nr. 8 din Suceava. Elevi din șase clase I-IV din această școală au organizat pentru colegii lor mai mici de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 „Guliver” și de la Grădinița cu Program Normal Nr. 5 un târg al jocurilor.
Organizatorul evenimentului, învățătoarea Dorina Fărtăiș, a spus că „evenimentul a fost un târg în adevăratul sens al cuvântului, școlarii au pregătit jocuri pentru cei mici, iar preșcolarii, pentru a putea face parte dintr-o echipă de joc, au trebuit să cumpere participarea”.
Pentru că a fost un târg, nu au lipsit nici banii. Copiii au primit bani, modele unicate, confecționate în școală, o sumă fixă pentru fiecare preșcolar participant, bani pe care trebuiau să-i folosească pentru a participa la cât mai multe jocuri.
S-au purtat negocieri, organizatorii de jocuri veneau cu oferte atractive, în timp ce preșcolarii „trăgeau” de preț, astfel încât să poată participa la cât mai multe jocuri. Distracția s-a derulat câteva ore bune. Pe de o parte, copiii au folosit, ca niște adevărați cunoscători, toate tehnicile posibile pentru a-și atrage clienții, au realizat reclame pentru a-și vinde jocurile, iar pe de altă parte, cei mici au învățat să negocieze și să folosească banii chibzuit.
„Scopul târgului a fost de a-i învăța pe cei mici să interacționeze între ei, să lucreze în echipă și să învețe să comunice”, a declarat Dorina Fărtăiș.
Fiecare preșcolar prezent la târg a primit o diplomă de participare.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române