Miercuri

Târg de Crăciun în scop caritabil, la Biroul Francez

Biroul Francez invită sucevenii miercuri, 20 decembrie, începând cu ora 18:00, la activitatea „Marché de Noël”, ediția a III-a. Elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, clasa a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, cei ai Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza‟ Suceava, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc, prof. Anca Căldăruș, pr. prof. dr. Cristian Mihoc, prof. Mihaela Șerban, prof. Loredana Gașpar, prof. Nastia Ungurean și prof. Bianca Gvinda, vor organiza un Târg de Crăciun în scop caritabil. Ei vor oferi invitaților recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziție de obiecte confecționate manual, create în spiritul sărbătorilor de iarnă, felicitări, globuri, îngerași în tehnica quillingului, ornamente din materiale reciclabile (hârtie, lemn, material plastic), precum și produse de patiserie. Activitatea are o importantă componentă socială, adresându-se copiilor din medii defavorizate, pentru a le facilita accesul la activități culturale.
Târgul de Crăciun va fi cu vânzare, iar obiectele confecționate de elevii școlilor menționate vor putea fi cumpărate. Banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați în scop caritabil copiilor Centrului de zi „Sf. Vineri” Suceava. Intrarea este liberă.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

„O seară de poveste în curtea lui Moș Crăciun” – Spectacolul caritabil al Colegiului „ Al. cel Bun” Gura Humorului