Invitație

Taraful „Huțulca” din comuna Ulma va cânta în Polonia



Taraful „Huţulca” în probă de virtuozitate.
Taraful „Huţulca” în probă de virtuozitate.

Taraful huțulilor de la Ulma va reprezenta comunitatea ucraineană din județul Suceava la deschiderea celei de-a XVII-a ediții a Festivalului „Întâlniri Bucovinene”, care va avea loc în luna iunie a.c. la Jastrowie, în Polonia.
O „provocare” pentru Zbigniew Kowalski
Aflat la Suceava pentru a stabili o serie de detalii cu privire la organizarea etapei de pe teritoriul românesc a manifestării (care se va desfășura în municipiul Câmpulung Moldovenesc în zilele de 20-23 iulie a.c.), inițiatorul și directorul celui mai mare festival folcloric european, etnograful Zbigniew Kowalski, a răspuns „provocării” președintelui Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar, și a făcut o vizită în vatra huțulilor bucovineni de la Ulma. Însoțit de deputatul Uniunii Polonezilor din România („Dom Polski”), Ghervazen Longher, Zbigniew Kowalski a sosit în după-amiaza zilei de duminică în comuna pe care vrednicul primar Ioan Bahan (un român ales în fruntea obștii în care, din cei 2400 de locuitori, 85% sunt etnici ucraineni) spune că reprezintă „holul de intrare dinspre nord în casa cea mare a țării”. Plăcut impresionat de peisajul din zonă, oaspetele polonez, care vine de mai bine de un deceniu în județul Suceava, dar nu a ajuns niciodată până la Ulma, a avut un dialog constructiv cu cei care l-au întâmpinat, în mod deosebit cu primarul Ioan Bahan și cu prof. Ioan Bodnar, președintele UUR – Ținutul Bucovina, care au convocat membrii tarafului local la o „probă de virtuozitate”. Taraful „Huțulca”, alcătuit din 8 instrumentiști (2 vioriști, 2 fluierași, 2 acordeoniști, 1 „cobzar” care cântă de fapt la ghitară – „zongoră” cum spun dincolo de obcini maramureșenii – și un „dubaș” – toboșar) s-a constituit (chiar dacă nu purta încă de atunci această denumire și nu-i avea în componență pe toți membrii de astăzi) din anul 1967. Avându-l ca „staroste” pe vioristul Mircea Trifan, taraful, care este sufletul tuturor petrecerilor din zonă, a evoluat de-a lungul timpului și a cântat de la ocazionale petreceri sătești până la manifestări de amploare, fiind prezent pe numeroasele scene ale județului, dar și la Iași sau la Cernăuți. Decanul de vârstă este tot un viorist, Ștefan Mehedeniuc (69 ani), care mângâie strunele unei viori la care a cântat și bunicul său, iar „mezinul” este acordeonistul Petru Funghiu, care a trecut de vârsta de 40 de ani.
„O muzică autentică, de o frumusețe rară”
Gheorghe Boghian, directorul școlii din comună, care este dascăl de muzică, spune că taraful huțulilor din Ulma face „o muzică autentică, de o frumusețe rară”. Este și motivul pentru care Zbigniew Kowalski, care i-a ascultat cu atenție pe 6 din membrii formației (care au putut fi găsiți în ziua respectivă într-o comună împădurită care se întinde pe o suprafață de 5200 de hectare), deși avea programul ediției din acest an configurat, i-a invitat să participe în Polonia, la Jastrowie, la deschiderea ediției festivalului din acest an. Așa că taraful „Huțulca” (alcătuit din pensionari și muncitori forestieri care, după ce lasă drujba și barda din mână, se dedau cu tot sufletul muzicii) va reprezenta comunitatea huțulă, dar și întreaga comună la cel mai prestigios festival folcloric în care se întrec în cântec și joc toate etniile din vechea Bucovină istorică. Întâlnirea de duminică a constituit totodată și un exemplu de frățietate, de prietenie, de colaborare interetnică între polonezi, ucraineni și români (care s-a și „pecetluit” prin cuvintele de suflet scrise de oaspetele Zbigniew Kowalski, de deputatul Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, și de președintele UUR – Ținutul Bucovina, Ioan Bodnar, în cartea de onoare a Primăriei din Ulma. „A fost o zi mare pentru comuna Ulma”, a spus la finalul întrevederii primarul Ioan Bahan. „Nu vrem să-l supărăm pe Dumnezeu spunând că de mulți ani suntem uitați în colțul aceasta de Bucovină, dar vom face tot ce putem să ajungem și să ne prezentăm cum se cuvine în Polonia”.


Ioan Bahan, Ioan Bodnar şi Zbigniew Kowalski
Ioan Bahan, Ioan Bodnar şi Zbigniew Kowalski
Primarul din Ulma şi directorul Festivalului „Întâlniri Bucovinene” urmărind pe hartă traseul până în Polonia.
Primarul din Ulma şi directorul Festivalului „Întâlniri Bucovinene” urmărind pe hartă traseul până în Polonia.
Taraful „Huţulca” în probă de virtuozitate.
Taraful „Huţulca” în probă de virtuozitate.


Recomandări