Taniac

Sâmbătă, Suceava a găzduit două evenimente muzeale „la concurență”: Muzeul județean invita vizitatorii să admire coroana Reginei Maria și peste drum, la „Club 60”, cam aceleiași perioade îi era consacrată colecția de documente Filimon Taniac, vernisată în prezența câtorva iubitori de fapt istoric inedit și spectaculos. Categorie în care se încadrează, fără doar și poate, aducerea în prim-planul interesului cercetătorilor și al publicului larg a unui personaj până acum ignorat – Taniac – de remarcabil interes cultural și literar, cu prodigioasă activitate în a doua jumătate a sec. XIX și prima jumătate a veacului XX.
Călinescu, atât de bun cunoscător al perioadei, nu-i menționează nicăieri numele (cel puțin după știința noastră), poate pentru motivul că lucrările ce l-ar îndritui pe condeierul bucovinean la un locșor în istoria literaturii române au rămas în manuscris, ori au fost redactate, parte din ele, într-o altă limbă (germana).
Documentele expuse în premieră la Suceava revelează un autor de proză, poezie, culegeri de folclor, critică, traduceri (din Goethe!), teatru – probabil, cel dintâi dramaturg al Țării de Sus – și un luptător activ pentru drepturile românilor bucovineni aflați sub stăpânire kesaro-crăiască. Acuzat de spionaj și crimă de înaltă trădare față de armata austriacă (1918), judecat de Curțile marțiale din Brașov, Cluj și Lemberg, Taniac a scăpat cu greu de pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare, după un lung periplu prin cruntele închisori austro-ungare. Nu statura de militant politic – ce ar merita, desigur, luată în atenție de istoricii perioadei – interesează însă acum și aici, ci ivirea, dintr-un adevărat nicăieri, a unui scriitor pe care istoria literară l-a ignorat pur și simplu.
Și necunoscut ar fi rămas pe mai departe, dacă destinul său postum nu s-ar fi intersectat mai întâi cu o anume întâmplare și, apoi, cu instinctul de adevărat copoi într-ale istoriei ce l-a caracterizat pe țăranul auto-didact Toader Hrib de la Arbore. Iată că, plecat în alte lumi de atâta vreme, moș Toader ne mai prilejuiește surprize culturale! Dac-aș crede în spiritism și aș mai lua și-n considerare faptul că, pe Internet, instituția muzeală Hrib continuă să funcționeze, deși-i închisă și abandonată de cine știe când (o menționează până și site-ul Poliției din Rădăuți!), aș afla în acest „azi o vedem și nu e” un temei pentru acceptarea para-existențelor misterioase dincolo de hotarele lumii noastre concrete și exacte! Moș Toader moștenise nemăsuratul respect pentru „a fost odată”, ca și pentru carte ori manuscris, de la taică-su, care, deși analfabet, adunase o bibliotecă de peste 200 de volume, cu gândul la instrucția copiilor. Așchia nu sare departe de trunchi! Toader a aflat că, la Rădăuți, ar fi refugiată o rusoaică albă, care, nu se știe de ce, cum și de unde, face focul în soba de la bucătărie cu hârțoage vechi. A vizitat-o. Coșul de lângă plită era plin-ochi cu dosare îngălbenite. Deschizând coperta primului, a dat peste un soi de curriculum (ori, dacă vreți, mapă profesională) a funcționarului Filimon Taniac, născut la Kornuluncze (Cornu Luncii, desigur) în 1869. Între aceleași coperți, câteva povestiri: „Fiica lui Decebal”, „Din vremea lui Ștefan cel Mare”, „Petru Cercel domn și poet în scaunul Munteniei”, „Capul lui Radu”… Instinctul l-a făcut pe Toader Hrib să le cumpere imediat și să le ducă la „Muzău”.
Când, în 1970, pregăteam pentru tipar „Cronica de la Arbore”, trecând în revistă inclusiv tot ce era înscris tezaurizat și ne-expus la „Muzău”, n-am dat peste acest adevărat „Fond Taniac”. Poate încă Toader nu achiziționase documentele, poate nu adunase suficiente informații despre Filimon Taniac. Avea să i le furnizeze abia în 1987 Mircea Pahomi (m. 2002), un cercetător specializat mai mult în istoria Bisericii Ortodoxe din nordul Bucovinei. Cea de a treia întâmplare fericită a făcut ca hârtiile lui Taniac, păstrate de Toader Hrib, să le re-descopere un tânăr împătimit de istorie, pe numele lui Marius Mirăuță, care s-a străduit să le ordoneze și să le expună, atrăgând astfel atenția asupra unui nume pe nedrept ignorat – Filimon Taniac. La scrierile căruia ne vom referi în tableta viitoare.