TANIAC (2)

Filimon Taniac își spunea, simplu, „publicist”. De când Caragiale l-a făcut pe Rică Venturiano „studinte în drept și publicist”, termenul s-a cam ofilit, ajungând să nu mai desemneze o profesie, ci mai degrabă un hobby. Cele două bresle de condeieri, a ziariștilor și a scriitorilor, și-au hotărnicit domeniile; sunt tolerate incursiuni dintr-o arenă în cealaltă (de regulă, ale scriitorilor pe tărâmul gazetăriei) și cam atât. Documentele salvate de Moș Toader Hrib pot atesta, cu egală îndreptățire, ambele calificări în cazul Taniac, care a făcut mai întâi gazetărie în cel mai deplin înțeles al cuvântului, editând la Viena, în fierbintele an 1918, „foaia săptămânală de propagandă națională” intitulată „Timpul Nou”. I-o ceruse Iuliu Maniu (dintre toți ofițerii prezenți la Consfătuirea din 29 oct. 1918, notează Taniac, „eram unicul publicist român”); și-a îndeplinit misia considerând-o „un serviciu eminamente patriotic, în acele zile în care s-a efectuat întregirea neamului românesc.” După război, a continuat să colaboreze la diverse publicații bucovinene, trecând la ceea ce azi am numi „gazetăria culturală”. Principală preocupare: vechile manuscrise românești, dar scrie frecvent și cronică teatrală. Îl tentează, apoi, eseistica („Drama istorică – studiu critic și literar”), precum și meditațiile pe tema „sic transit…” grupate sub titulatura „Poeta nascitur” (scrise, probabil, în timpul detenției din pușcăria Lemberg). Un „cultural al epocii”, s-ar putea spune luând în considerare cele de mai sus – și tot ar fi de-ajuns pentru a motiva și susține atenția acordată, la 139 de ani de la naștere, slujbașului uitat de la Administrația Financiară suceveană. Incursiunile în domeniul literaturii vor adăuga, însă, tușa definitorie. A scris, mai întâi de toate, o piesă de teatru a cărei acțiune se desfășura chiar la Suceava, în jurul anului 1400. Dramaturgie pe teme istorice, deci. Din denumirile și rangul personajelor înțelegem c-ar fi vorba despre boieri curteni, ultimului de pe listă, dregătorului Domokos revenindu-i, probabil, rolul de inițiator în declanșarea conflictului dramatic. Din nefericire (pentru mine) piesa este scrisă în germană, limbă din care, până la aceste adânci bătrâneți, n-am izbutit a pricepe decât vreo trei cuvinte (foreiber, tischlaifer, schlaffwagen), așa că, până se va tocmi tâlmaciul necesar, nu pot emite nici măcar obișnuitele aproximații. Prozele însă, sunt caligrafiate (cu tuș, îngrijit, zici că-i scris cu „italic” la computer!) în românește. N-aș zice că aduc cine știe ce mare noutate stilistică și că ar putea provoca niscaiva mutații în ierarhii. Sunt scrieri oneste, potențate de un vibrant fior patriotic, deplin explicabil dacă ne gândim la împrejurările în care au fost scrise. Remarcabilă – ca preocupare deocamdată – traducerea Elegiilor lui Goethe, însoțită și de un amplu studiu critic. Germaniștii noștri urmează să se pronunțe cu privire la exacta valoare a acestor tălmăciri dintr-o operă cu atât de bogată și de dificilă încărcătură filosofică. Merită cercetate – de astă dată de către folcloriști – și culegerile lui Taniac din lirica populară. O primă impresie: nu și-a îngăduit intervenții în piesele adunate din nordul Bucovinei, păstrând autenticitatea, spontaneitatea și naturalețea unor creații puțin ori chiar deloc cunoscute specialiștilor. În fine, se pare că Filimon Taniac a fost petrecăreț și vesel. Dacă a meditat pe tema „sic transit…”, nu-i străin nici de „carpe diem”. A scris sumedenie de „glume chipărate”, a compus textele unor cântece studențești, precum și lucrări în versuri cu subiectul rezumat în titlu: „Să nu stăm cu guri uscate!”, „Ergo bibamus”, „Și la Iași se bea!”, „Crâșmărița de la Teiu” ș.m.a. Este obligatoriu să luăm în considerare și ipoteza că documentele salvate de Toader Hrib nu-s decât parte din virtualul „Fond Taniac” și că, pentru fierberea barabulelor rusoaicei din Rădăuți, se vor fi mistuit pe horn cine știe câte alte dosare. Oricum, ceea ce s-a păstrat și ni s-a revelat acum e destul pentru a ne uimi încă odată cât de multe nu știm despre truda înaintașilor. Și pentru a-l adăuga, în Pantheonul bucovinean, pe Filimon Taniac, cel care, acum un veac, viețuia în Suceava, pe str. Petru Mușat, la nr. 6…