Un nou acord de doi ani cu Fondul Monetar Internațional (FMI), după finalizarea celui actual, va fi suficient pentru ca România să-și consolideze poziția și să poată implementa propriile politici, a declarat, la Washington, pentru MEDIAFAX, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
„Părerea mea este că încă un acord de 24 de luni este suficient pentru a consolida un anumit tip de poziție pentru România, iar statul să fie capabil să exercite această capacitate proprie de implementare în anii care urmează”, a spus Tănăsescu, întrebat dacă următorul acord cu FMI va fi ultimul pentru România.
El a precizat că afirmația reprezintă o părere personală, nefiind discutată cu autoritățile de la București.
Vorbind despre noul program, Tănăsescu a arătat că, în prezent, administrația românească nu este suficient de pregătită pentru a funcționa fără sprijin extern.
„Întotdeauna am crezut, și cred în continuare, că administrația publică românească este bine pregătită, mult mai bine pregătită decât în 1990, dar nu atât de pregătită încât să poată să funcționeze cap-coadă fără un suport, fără sfaturi și fără o conlucrare cu alții”, a afirmat Tănăsescu.
Referitor la noile condiții care vor fi incluse într-un nou program, Tănăsescu este de părere că nu vor mai exista noi măsuri de austeritate pentru atingerea țintelor, fiind suficientă implementarea celor puse în practică în acest an.
El a menționat că marile linii de discuție din viitorul program se vor axa în primul rând pe creșterea eficienței administrației publice pentru derularea proiectelor cu fonduri europene, dar și pe reforma în domeniul întreprinderilor de stat, unde există un sistem de monitorizare.
„Cele mai importante zece companii sunt sub un anumit monitor, dar din păcate progresul făcut până în prezent pentru eficientizarea lor este foarte mic”, a arătat Tănăsescu.
Un alt domeniu va fi reforma structurală în domenii prioritare precum sănătatea sau educația.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat miercuri agenției MEDIAFAX că noul aranjament pe care autoritățile îl vor încheia cu instituția internțională va avea „cu siguranță” o valoare mai mică decât împrumutul actual de 13 miliarde euro, iar banii vor putea fi atrași de autorități doar dacă vor apărea probleme neprevăzute.
Premierul Emil Boc a declarat, în septembrie, la New York, că discuțiile dintre autoritățile române și oficialii FMI privind încheierea unui nou acord vor începe în luna octombrie, când o delegație a Fondului se va afla la București, urmând să fie stabilită și forma acestui acord.
Anterior, președintele Traian Băsescu a declarat că România va semna în 2011 un nou acord cu FMI, precizând că, deși statul român vrea, nimeni nu îl împrumută acum pe termen lung, din cauza deficitelor structurale.