Tânărul rănit în accidentul feroviar de la Șcheia a fost operat



Imagine de coșmar de la locul accidentului
Imagine de coșmar de la locul accidentului

Tânărul care a fost rănit în urma accidentului feroviar, de săptămâna trecută, de la Șcheia, Constantin Stanciuc, a fost operat joi la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și are nevoie de o cantitate mare de sânge. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mircea Macovei, a declarat că intervenția chirurgicală a fost una „complexă și de durată”. Tânărul are o grupă de sânge rară, AB4, avută de doar 6% din populația din România și de 4% din populație la nivel mondial. Partea bună este că oamenii care au această grupă de sânge sunt primitori universali, pot primi sânge de la orice grupă, astfel că medicii și familia fac apel la cei care pot dona, să se prezinte la Centrul de Transfuzii Sangvine Suceava.
În urma accidentului care a avut loc vinerea trecută, Constantin Stanciuc, din Moara, în vârstă de 22 de ani, a suferit o fractură deschisă la un picior, prognosticul medicilor fiind rezervat. Starea generală a pacientului este bună, dar intervenția chirurgicală la care a fost supus nu este una ușoară.
Reamintim că accidentul a avut loc la trecerea la nivel cu calea ferată a unui drum secundar cu linia de la Suceava spre Ardeal. Microbuzul condus de Constantin a fost acroșat de locomotiva unui tren, când mașina nu a putut fi oprită, din cauza poleiului, la trecerea la nivel cu calea ferată. Fratele lui Constantin, în vârstă de 17 ani, pasager pe scaunul din dreapta, a fost aruncat în afara mașinii, în urma impactului deosebit de violent, și a fost găsit decedat. Șoferul nu ar fi avut probabil nici o șansă de supraviețuire dacă mașina nu s-ar fi rotit înainte de impact. Autoutilitara nu a fost lovită frontal de locomotivă, ci acroșată cu partea dreaptă și proiectată într-un parapet.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie