Tânărul acuzat că a lovit polițiștii care l-au oprit în trafic în timp ce conducea un motoscuter, după care a amenințat toți agenții din sediul Poliției Rădăuți, a fost arestat, ieri după-amiază, pentru 29 de zile.
Beniamin Hrițcu (18 ani) a fost trimis de judecătorii din Rădăuți într-o celulă a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
El a ajuns în arest la două luni după fratele său, Corneliu Hrițcu (19 ani), arestat preventiv acum două luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
De pe motoscuter, în arestul poliției
Beniamin Hrițcu a ajuns în spatele gratiilor după o plimbare pe motoscuter. În noaptea de marți spre miercuri, tânărul de 18 ani conducea un motoscuter prin Rădăuți, având-o ca pasageră pe sora sa, o adolescentă în vârstă de 16 ani.
Nici tânărul și nici sora sa nu aveau căști de protecție și, deși era aproape de miezul nopții, circulau fără veste reflectorizante, așa cum cere legislația, fapt care a atras atenția unui echipaj al poliției rutiere.
De altfel, polițiștii verificau identitatea unui alt motoscuterist, în momentul în care Beniamin Hrițcu a trecut cu motoscuterul, în viteză, pe lângă ei.
Polițiștii au trecut la urmărirea mopedului, reușind să-l ajungă din urmă după mai bine de jumătate de kilometru.
În momentul în care i-au solicitat să se legitimeze, tânărul de 18 ani a început să-i amenințe și să-i înjure pe oamenii legii, după care i-a lovit pe polițiști, fiind ulterior încătușat și dus la sediul poliției.
Aici, a continuat să facă scandal și, potrivit unui comunicat al poliției, „a amenințat toți agenții de poliție și a refuzat să dea date privind identitatea sa”.
Ce a declarat în fața procurorilor și judecătorilor
Pentru abaterile rutiere, Beniamin Hrițcu, care se afla și sub influența băuturilor alcoolice (0,38 la mie în aerul expirat) a primit o amendă de 980 de lei, însă pentru ultraj a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ieri după-amiază, la cererea procurorilor, judecătorii l-au arestat preventiv.
Potrivit anchetatorilor, atât în fața procurorilor, cât și a instanței de judecată, Beniamin Hrițcu a negat că i-ar fi lovit pe polițiști.
Cu toate astea, magistrații Judecătoriei Rădăuți l-au trimis după gratii.
Întâlnire ratată în arestul poliției. Fratele a fost transferat la penitenciar
În arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Beniamin Hrițcu (18 ani) a ratat întâlnirea cu fratele său Corneliu Hrițcu (19 ani). Acesta din urmă a fost arestat la începutul lunii iunie a.c., fiind acuzat că, alături de alți doi tineri, a tâlhărit un bărbat din Vicovu de Sus, care se întorsese din străinătate și căruia suspecții i-ar fi promis că îi fac rost de o prostituată.
Victima, Dumitru C., în vârstă de 34 de ani, a rămas și fără partida de sex și fără portofelul în care avea 360 de euro, 55 de grivne și 100 de lei.
Corneliu Hrițcu a stat o perioadă în arestul poliției județene, însă de câteva zile a fost transferat la penitenciar, fiind condamnat la doi ani și jumătate de închisoare de către Judecătoria Rădăuți, sentința nefiind însă definitivă și irevocabilă.