Tragedie

Tânără de 17 ani, omorâtă de un șofer fără permis

O tânără în vârstă de 17 ani a sfârșit tragic, omorâtă de o mașină condusă de un șofer fără permis de conducere. Cumplitul accident rutier s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.15, pe DN 2E, în comuna Voitinel.
Tânăra omorâtă, Marta Croitor, se deplasa, pe marginea drumului, împreună cu două consătene. Un Mercedes care venea din spate a acroșat-o pe victimă, care se afla pe partea dinspre carosabil, aruncând-o la o distanță de câțiva metri. Cu leziuni grave la cap, fata a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Suceava. A mai trăit doar câteva ore, sâmbătă dimineață, la ora 6.50, medicii constatând decesul, apărut în urma unor complicații neurologice.
Din cercetările poliției rezultă că autorul accidentului este Ilie Coroamă, în vârstă de 28 de ani, și el localnic din Voitnel. Tânărul, care conducea un autoturism Mercedes, înmatriculat în Irlanda, le-a declarat oamenilor legii că totul a plecat de la o mașină de pe sensul opus de mers, ale cărei faruri l-au orbit. Din această cauză, susține el, a observat prea târziu că pe partea carosabilă, în fața sa, se deplasau cele trei fete, și în ciuda faptului că a virat, nu a mai putut evita impactul cu tânăra de 17 ani.
Șoferul va răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și pentru omor din culpă.

Recomandări

Polițiștii, urmărire după un BMW cu numere de Ucraina, al cărui șofer a încercat să evite un filtru nocturn din Suceava

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat