Tânără accidentată de o șoferiță, pe o trecere de pietoni din Fălticeni



Luni dimineața, în jurul orei 07.45, pe strada 13 Decembrie din municipiul Fălticeni, Doina H., de 42 ani, localnică, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins-o și accidentat-o ușor pe Iulia Ț., de 18 ani, din comuna Dolhești, care se afla în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, victimei i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot luni, la ora 09.05, pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava, Cristian B., de 32 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism, în dreptul unui service auto, l-a surprins și accidentat grav pe Gabriel S., de 31 ani, din municipiul Fălticeni, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
„Atât conducătorul auto, cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.