Tânăr reținut după ce a distrus aparate de jocuri de noroc în valoare 10.000 de euro

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul IPJ Suceava

Polițiștii din orașul Vicovu de Sus au fost sesizați joi, de un bărbat de 44 de ani, din municipiul Rădăuți, cu privire la faptul că în seara precedentă un bărbat a distrus 3 aparate pentru jocuri de noroc, precum și 2 monitoare pentru pariuri sportive, amplasate în incinta unei societăți comerciale din comuna Ulma, creând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de euro.
Vineri, în urma continuării cercetărilor în cauză, a fost identificată persoana care a provocat distrugerile, ca fiind un tânăr de 23 de ani, din comuna Ulma. În urma probatoriului administrat, polițiștii au stabilit faptul că, în cauză s-a conturat și comiterea infracțiunii de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, astfel că s-a dispus prin ordonanță extinderea cercetărilor și cu privire la săvârșirea acestei fapte.
Agresorul a fost identificat și condus la sediul Poliției orașului Vicovu de Sus, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ