Tânăr rănit într-un accident petrecut în urma unei depășiri interzise

Impactul dintre cele două mașini a fost violent
Impactul dintre cele două mașini a fost violent

Neatenția și lipsa de experiență la volan au provocat un accident duminică seara la Vicovu de Sus, unde două autoturisme au intrat în coliziune într-o intersecție. La volanele autoturismelor implicate se aflau doi tineri din localitate, vinovat de producerea impactului făcându-se un tânăr de 20 de ani, care intrase într-o depășire interzisă.
Polițiștii din Vicovu de Sus au fost anunțați telefonic, în jurul orei 21.30, despre producerea unui accident în oraș, o persoană implicată având nevoie de îngrijiri medicale.
Echipa operativă a constatat la fața locului că în timp ce conducea un autoturism Audi A4 pe Calea Cernăuți din localitate, un tânăr de 20 de ani a intrat într-o depășire în intersecția cu strada Aron Pumnul, intrând în coliziune cu un autoturism Audi A6, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani din localitate, care efectuase manevra de viraj la stânga.
În urma coliziunii ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, cel al cărui șofer a provocat accidentul fiind proiectat într-un gard, pe care l-a distrus. Ambele autovehicule au fost avariate, iar tânărul de 20 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat de către echipajul unei ambulanțe la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lor li s-au recoltat apoi probe de sânge la spital, pentru determinarea alcoolemiei în sânge. Pe numele celui care a provocat accidentul a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital
Impactul dintre cele două mașini a fost violent
Impactul dintre cele două mașini a fost violent

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total