Tânăr încarcerat pentru implicarea într-un furt cu prejudiciu de 70.000 de euro



Mario Lucian Lupăștean
Mario Lucian Lupăștean

Luni, 16 iunie, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost identificat de polițiști de la Investigații Criminale, în municipiul Suceava, și reținut în baza unui mandat prin care este condamnat la 2 ani de închisoare, pentru complicitate la furt calificat.
Mario Lucian Lupaștean figura ca urmărit general și era căutat din luna septembrie a anului trecut.
Tânărul a ajuns în cele din urmă la pușcărie pentru că a fost complice la un furt cu prejudiciu foarte mare, comis la Rădăuți.
Din cercetările polițiștilor și ale procurorilor de la Rădăuți a rezultat că, la începutul lui septembrie 2022, inculpatul Andrei Văcărean a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curte, apoi, prin efracție, în spațiul interior al locuinței părților, furând, după îndepărtarea sistemului de fixare în podea, o casetă de valori conținând sumele de 50.000 de euro și de 80.000 de lei, un ceas bărbătesc și cantitatea de aproximativ 30 de grame de bijuterii din aur și dintr-un dormitor suma de 8.000 de lei, bunuri pe care ulterior le-a transportat împreună cu complicele Lupaștean, cu un autoturism, la un alt imobil din municipiul Rădăuți, iar apoi într-o locație necunoscută.
Conform sentinței definitive a judecătorilor, Andrei Văcărean a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt calificat, iar Mario Lucian Lupăștean la 2 ani de închisoare, pentru complicitate la furt calificat.
Locuința prădată aparține unei familii de medici din Rădăuți, iar cei mai mulți bani au fost furați dintr-o casetă de valori prinsă în podea, în bucătărie.
Ancheta a confirmat că cei doi au avut un plan infracțional anterior conceput, acționând la pont. Păgubiții erau plecați în concediu.
Dacă Lupaștean a fost încarcerat acum în Penitenciarul Botoșani, Andrei Văcărean figurează în continuare urmărit general.



Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv
Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv