Suspiciuni

Tânăr dispărut misterios, în timp ce se întorcea din Grecia la Suceava

Tânăr dispărut misterios, în timp ce se întorcea din Grecia la Suceava
Tânăr dispărut misterios, în timp ce se întorcea din Grecia la Suceava

Un tânăr din comuna Grămești a dispărut în mod misterios, în timp ce se întorcea din Grecia spre Suceava. Rudele tânărului sunt disperate și iau în calcul tot felul de ipoteze, Majoritatea, însă, sunt din cele mai tragice, nimeni din familie neputând să-și explice unde a dispărut tânărul, de ce nu mai dă nici un semn de viață, în condițiile în care obișnuia să sune săptămânal acasă. Silviu Frantiuc (20 de ani) a plecat, în urmă cu opt luni de zile, la muncă în Grecia. Își găsise de muncă, împreună cu niște amici de-ai săi, în localitatea Portoheli, în domeniul construcției. Pe data de 29 mai a.c., a vorbit ultima oară cu sora sa la telefon și i-a spus că se întoarce în țară, motivând că îi e dor de casă și că nu se simte foarte bine. Un amic de-al lui Silviu, cu care stătea împreună în chirie, l-a sunat în aceeași zi pe fratele acestuia, Sergiu Frantiuc, comunicându-i același lucru: „Silviu o să vină acasă!”. Amicul cu pricina i-a dat toate datele plecării fratelui lui Silviu, motivând că acesta din urmă se odihnește, întrucât, a doua zi (30 mai), se pornește dimineață la 4:00, din Portoheli spre Atena, de unde, la 7:00, are autocar spre România (Suceava). Pe 31 mai, Sergiu Frantiuc și-a așteptat fratele la autogara din Suceava. A stat câteva ore bune, dar acesta nu a mai ajuns. S-a gândit, totuși, că poate a greșit locul de așteptare și, într-adevăr, așa era. Autocarul a sosit la Suceava, la o altă adresă (la sediul reprezentanței locale a firmei transportoare) însă, nici urmă de Silviu. La o zi-două, a luat legătura cu reprezentanții firmei de transport, la București, care i-au spus că fratele său și-a luat bilet și s-a urcat în autocar în acea dimineață. „Mi-au spus chiar că a vorbit unde ar fi mai convenabil să îl lase, la Botoșani sau la Suceava (n.r.-comuna Grămești se află aproape de limita cu județul Botoșani). El a spus Suceava, știind că vin să-l aștept. Era cică lucid, sănătos, conștient. Avea în spate un rucsac, iar geanta care o avea cu el și-a lăsat-o la bagaje”, povestea, ieri, Sergiu Frantiuc. Rudele lui Silviu au vorbit și cu șoferul autocarului, iar acesta le-a spus că după ce-a plecat din Atena, la aproximativ patru-cinci kilometri, pe autobandă, Silviu a cerut să coboare. „Și-a luat bagajul și a cerut să coboare, că s-a răzgândit. Era cam agitat, nervos, spunea șoferul…”, continuă fratele dispărutului. E tot ce au aflat de Silviu. Din acel moment, nimeni nu mai știe nimic de el. Rudele tânărului sunt disperate. „În ultimele convorbiri pe care le-am purtat cu el a rezultat că dorea să ajungă neapărat acasă, părea lucid și nerăbdător să părăsească Grecia. Pentru o persoană care dorește să ajungă în cel mai scurt timp în România, este extrem de puțin probabil să coboare de bună voie din autocar și, ulterior, să nu dea nici un semn de viață, atât familiei din România, cât și prietenilor săi din Grecia, rămași în continuare la muncă în Portoheli”, scrie sora lui Silviu, Irina Frantiuc, într-o adresă pe care a înainta-o Ministerului de Interne, Consulatului Greciei în România, Ministerului de Externe și Interpol-ului. Membrii familiei Frantiuc au luat legătura și cu Consulatul României în Grecia, de unde li s-a promis că se vor face investigații în acest caz.
„Ce motiv ar fi avut să coboare?! Dacă era într-o stare depresivă, era demoralizat, da, dar era conștient. Dacă făcea un atac de cord, leșina… îl găsea cineva. Dacă l-a luat Poliția, ori ar fi la spital, la fel, am fi aflat. Mă gândesc și la ce-i mai rău. Cred că el nu se afla în autocar, s-a procedat la o substituire de persoană. Cred că el a pățit ceva până să ajungă la autocar, de la plecarea sa din Portoheli și până la Atena. N-avea mulți bani la el, vreo 2000 de euro. Suspect mi se pare și faptul că șoferul autocarului nu cooperează. Nu a vrut să dea nici un alt detaliu și nu ne mai răspunde la telefon”, spune și unchiul lui Silviu, Ioan Livițchi. Prin intermediul „Monitorului de Suceava”, rudele lui Silviu Frantiuc fac un apel către toți cei care au fost în acel autocar (plecat din Atena spre Suceava la data de 30 mai a.c., orele 7.00) și care îl recunosc pe tânărul din fotografie să dea un telefon sau să trimită un e-mail la ziar (0230-522993; redactie@monitorulsv.ro)

Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut