Un tânăr în vârstă de 34 de ani, din comuna Putna, a murit în condiții groaznice, strivit sub bena unui camion, în timp ce efectua o reparație, martoră la tragedie fiind soția sa. Cumplitul accident s-a petrecut joi noapte, în jurul orei 22.30, la gospodăria lui Petru Cotos, în vecinătatea Ocolului Silvic Putna.
Bărbatul, proprietarul unui camion Mercedes, era cu vehiculul în grădină, unde încerca să repare cilindrul de basculare al vehiculului. Conform anchetei poliției, acesta a ridicat bena de încărcare și a fixat-o cu ranga, după care a început să lucreze la cilindrul de sub benă. La un moment dat ranga de fixare a alunecat, iar bena a căzut peste bărbatul de 34 de ani. Soția sa a ieșit imediat din casă și a văzut grozăvia, fără însă a avea cum să-i salveze viața soțului său. Ulterior, în urma unui apel de urgență la 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj de Descarcerare de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus, care a ridicat bena și a extras trupul neînsuflețit.