Un tânăr în vârstă de 22 de ani din municipiul Rădăuți a fost înjunghiat în spate de o femeie în vârstă de 36 de ani, mama concubinei sale, o minoră de 16 ani. Agresiunea s-a petrecut în a doua zi din 2014, în momentul în care tânărul de 22 de ani s-a deplasat la domiciliul minorei, pentru a o lua acasă.
Conform anchetei poliției, Robert Linu, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Rădăuți, are o relație de concubinaj de aproximativ un an și două luni de zile cu minora de 16 ani, care este din Vicovu de Sus, ambii fiind de etnie romă.
Pe 30 decembrie 2013, tânăra s-a dus acasă la părinții săi, la Vicovu de Sus, pentru a petrece sărbătorile, iar pe 2 ianuarie 2014 Robert Linu a venit cu un autoturism, însoțit de doi prieteni, pentru a o lua pe fată la domiciliul său din Rădăuți.
Conform anchetei poliției, din cauza faptului că mama minorei, Stela Marcu, în vârstă de 36 de ani, nu este de acord cu relația dintre cei doi, la locuința acesteia a izbucnit un scandal care a degenerat, femeia înjunghiindu-l pe „ginere” cu un cuțit în zona spatelui, după care a aruncat cu pietre în autoturism.
Robert Linu a fost diagnosticat, la Spitalul municipal Rădăuți, cu „plagă înjunghiată torace posterior stânga”, fără ca viața să-i fie pusă în pericol. Tânărul a depus plângere împotriva femeii. De asemenea, și proprietarul mașinii avariate cu bolovani a depus plângere penală față de Stela Marcu.
Cât despre minora de 16 ani, aceasta le-a declarat polițiștilor că vrea să-și continue relația cu tânărul de 22 de ani și nu are de gând să rămână cu părinții săi.