Tânăr de 19 ani, rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un podeț



Tânăr de 19 ani, rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un podeț
Tânăr de 19 ani, rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un podeț

Un tânăr de 19 ani, din comuna Izvoarele Sucevei, ce conducea duminică, în jurul orei 21.30, un autoturism pe DJ 175 din comuna Pojorâta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un podeț, după care mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei