Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost ucis în stil mafiot, fiind împușcat în piept și lăsat să moară pe calea ferată într-o gară din Milano, Italia. Potrivit presei din Peninsulă, suceveanul a căzut victimă unui italian căruia îi datora câteva sute de euro. Crima a fost comisă joia trecută, însă carabinierii italieni au reușit să-i prindă pe autori abia după patru zile.
Din informațiile pe care le avem, tânărul împușcat, Iulian Răzvan Laszlo, plecase în Italia recent, la începutul lunii iunie, acolo aflându-se de mai multă vreme mama sa. Conform protv.ro, care a citat o prietenă a tânărului, adolescentul dorea să-și găsească un loc de muncă pentru a avea o viață mai bună. Tânărul ar fi intrat însă în afaceri dubioase cu mai mulți indivizi din Milano, iar în ziua crimei s-a întâlnit cu un italian, căruia trebuia să-i înapoieze câteva sute de euro.
Ziariștii italieni au relatat că agresorul a venit însoțit de un adolescent de 16 ani, de origine libiană. Acesta din urmă l-ar fi împușcat pe dornean în zona inimii, după care agresorii au dispărut de la locul faptei. Cei doi au fugit cu un tren și au fost prinși într-o localitate aflată la 400 de km de Milano. Corpul neînsuflețit al tânărului încă nu a ajuns în România.