Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost săltat vineri de polițiști și introdus în arestul IPJ Suceava, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare. El a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, în urma unei agresiuni petrecute în data de 13 septembrie 2015.
La acea dată, Cătălin Alexandru Boicu, în vârstă de 19 ani, împreună cu fratele său, Sorin Gabriel Boicu, de 20 de ani, ambii din satul Racova, comuna Udești, se aflau la un magazin mixt din localitate, unde jucau cărți și beau bere. La un moment dat, în zonă și-a făcut apariția Dragoș P., un localnic în vârstă de 54 de ani, care avea în mână un par și le-a reproșat celor doi frați că l-au amenințat pe un nepot de al său. Din anchetă rezultă că Sorin Gabriel Boicu a smuls din mâna bărbatului bâta din lemn, moment în care bărbatul de 54 de ani a luat-o la fugă pe un drum lăturalnic. Cei doi l-au ajuns din urmă și l-au atacat sălbatic pe bărbat, procurorii care au instrumentat cazul descriind modul în care a avut loc agresiunea: „Primul care l-a ajuns pe bărbat a fost inculpatul Boicu Sorin Gabriel, care i-a aplicat acestuia două lovituri cu bâta din lemn la nivelul ambilor genunchi. Urmare a loviturilor primite, victima s-a prăbușit la sol, însă, în timp ce încerca să se ridice, a fost ajunsă din urmă de celălalt inculpat, Cătălin Alexandru. Acesta, folosindu-se de un cuțit pe care îl avea asupra sa, i-a aplicat victimei o primă lovitură în zona abdomenului, cu acel obiect. A doua lovitură a vizat zona lombară și a fost efectuată în timp ce partea vătămată încerca să se ridice, să își asigure scăparea”
Din expertiza medico-legală întocmită de Serviciul de Medicină Legală Suceava a rezultat că victima a suferit un traumatism abdominal cu plagă înjunghiată mezogastrică penetrantă, plagă înjunghiată lombar inferioară dreapta, contuzie genunchi bilateral, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr total de 28-30 de zile de îngrijiri medicale. Conform medicilor legiști, intervenția operatorie a fost necesară și obligatorie pentru salvarea vieții victimei, care a fost pusă în primejdie.
Cătălin Alexandru Boicu, de 19 ani, a primit 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, el fiind găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Fratele său, Sorin Gabriel Boicu, de 20 de ani, a fost judecat pentru loviri și alte violențe și a primit 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Pedepsele aplicate celor doi de Tribunalul Suceava au fost contestate de către inculpați, Curtea de Apel Suceava menținând la data de 16 septembrie 2016 aceleași pedepse pentru cei doi frați. Cătălin Alexandru Boicu a fost identificat vineri de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Ipotești, care l-au condus în arestul IPJ Suceava, el fiind predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Suceava care îl vor transfera la penitenciar, pentru efectuarea pedepsei.