Părăsirea locului accidentului

Tânăr accidentat grav de un șofer beat care a fugit și a fost găsit acasă de polițiști

Tânăr accidentat grav de un șofer beat care a fugit și a fost găsit acasă de polițiști
Tânăr accidentat grav de un șofer beat care a fugit și a fost găsit acasă de polițiști

Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava s-au mobilizat, sâmbătă noapte, pentru a prinde un șofer care a acroșat un tânăr de 19 ani și a plecat mai departe, fiind găsit de polițiști, ulterior, la domiciliu. Alarma din acest caz s-a dat în jurul orei 23.15, accidentul având loc pe raza satului Poieni, comuna Udești.
Din cercetări a rezultat că tânărul în vârstă de 19 de ani, din satul Poieni, se afla pe partea dreaptă a DJ 208 A (drumul principal de la Suceava spre Liteni), unde efectua reparații la un motociclu defect.
Un autoturism care venea dinspre Liteni l-a acroșat pe tânărul de 19 ani, care a fost transportat de urgență la spital, având, printre altele, fractură de gleznă dreaptă.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat bucăți din plastic ale autoturismului implicat în accident.
Au fost adunate date și informații și s-a ajuns relativ repede la o adresă din Udești, unde a fost găsit autoturismul Mercedes care prezenta urme de avarii în partea din dreapta față.
În scurt timp a fost găsit și șoferul, Cătălin Iorga, în vârstă de 36 de ani, care a recunoscut că el a condus mașina.
0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat a indicat aparatul etilotest în cazul șoferului fugar.
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava continuă ancheta în acest caz privind infracțiunile de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ”vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
La dosar sunt așteptate și rezultatele alcoolemiei în sânge pentru continuarea acțiunii penale față de șofer.

Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Un bărbat a murit după ce o mașină a trecut peste el, iar șoferul a continuat deplasarea pentru că „nu și-a dat seama” de incident