Tâlcuirea slujbei sfintei cununii (II)

Unirea trupească dintre bărbat și femeie devine prin căsătorie un act voit de Dumnezeu și binecuvântat de El.
După a treia rugăciune, preotul așează cununa pe capul bărbatului, după ce a atins cu ea fruntea fiecăruia și a făcut semnul crucii pe fața bărbatului, rostind cuvintele: „Cunună-se robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Apoi așează în același fel cununa pe capul miresei. Acesta e actul central al Tainei, act prin care ea se realizează de fapt.
Atingând cu fiecare cunună fruntea fiecăruia din cei doi și amintind pe amândoi la așezarea cununii fiecăruia, arată că cununa fiecăruia este într-un fel și a celuilalt; fiecare își poartă cununa sa întrucât e unit cu celălalt, întrucât ea e unită cu a celuilalt. În iubirea între ei stă cununa și mărirea fiecăruia.
Cununa – simbolul ascezei conjugale Cununa e semnul măririi și al cinstei, o spune preotul îndată după încununare. „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii”. Mărirea e legată de cinste și invers. Mărirea și cinstea lor e văzută de Dumnezeu și de oameni. Ea constă în fidelitatea și în iubirea dintre cei doi, în jertfelnicia unuia pentru altul, în exercițiul răspunderii unuia față de altul, în asumarea străduințelor necesare vieții de familie. În împlinirea tuturor acestora constă realizarea unei perechi fericite, atâta cât e cu putință pe pământ. Creația întreagă câștigă de la armonia acestei perechi pe drumul ei spre armonizarea voința de Dumnezeu.
„Sfântul Ioan Gură de Aur vede în cunună simbolul ascezei conjugale, pentru a atinge castitatea, integritatea ființei”. Cununile se dau de fapt mucenicilor pentru răbdarea lor în credință. Soții au de răbdat și ei asaltul multor ispite în viața conjugală; trebuie să rabde multe greutăți, ca să ia cununa iubirii depline. Mărirea ce o dă cununa este împreunată și cu suportarea unei asceze, a unei înfrânări și răbdări și cu împlinirea plină de eforturi a unor responsabilități. De aceea se face cu cunună semnul crucii pe fața celor pe al căror cap e așezată.
Beau din același pahar
După citirea Apostolului și a Evangheliei, preotul cere într-o rugăciune iarăși „păzirea cinstită a nunții lor” și „păzirea nespurcată a patului”. De aceea preotul cere în continuare lui Dumnezeu ajutor ca „să fie legătura lor fără de păcat”. Numai așa iubirea lor este deplină. Patul nespurcat, ca legătură neprihănită sau castă, constă în spiritualizarea celor căsătoriți, în spiritualizarea legăturii lor trupești prin toată iubirea, respectul și răspunderea de a se răbda și ajuta reciproc și de a progresa în ele, câștigând prin aceasta și respectul celorlalți oameni și al măririi de la Dumnezeu.
Li se dă apoi să bea dintr-un pahar comun, arătându-se că se vor îndulci din dulceața comună a dragostei și a bucuriei.
Preotul îi conduce apoi legați de mână în jurul tetrapodului de trei ori, ceea ce înseamnă neîntreruperea legăturii și iubirii lor. „Drumul vieții conjugale nu mai e un simplu itinerariu; el este plasat pe axa eternității; de acum mersul lor comun este asemenea axei nemișcate a unei roți care se învârtește”, a mișcării stabile a sufletelor în Dumnezeu. Nimic nu vă întrerupe iubirea și fidelitatea lor, nimic nu se va intercala în ea, nimic nu o va scoate din statornicia ei.
Imnul bucuriei
În timpul acestui drum, se cântă imnul de bucurie al lui Isaia pentru zămislirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei. Acum s-a pus temeiul unor noi oameni, chipuri ale lui Hristos cel întrupat. Cei ce se vor naște din această căsătorie vor fi și ei membri ai Împărăției eterne a lui Dumnezeu. Cerul însuși se bucură pentru această sporire a Împărăției lui Dumnezeu. În timpul înconjurării se mai cere sfinților mucenici ca prin rugăciunile lor să se mântuiască sufletele celor ce se cunună, printr-o răbdare care imită răbdarea lor. Bucuria nașterii de prunci, bucuria iubirii între soți nu e lipsită de înfrânări, de suportări de dureri și de strădanii. Sunt aceleași imne care se cântă și la Botez și la Hirotonie pentru aceleași motive: pentru nașterea de noi membri ai Împărăției lui Dumnezeu, pentru creșterea lor viitoare, care nu e lipsită de eforturile înfrânării, ale răbdării și ale strădaniilor.
Cei cununați, ridicați la cinste împărătească
Luând cununile de pe capul celor încununați, preotul vorbește iarăși de mărirea lor, căci ei vor purta în chip nevăzut toată viața cununile lor de vor trăi în iubire adevărată, în curăția fidelității și în răspundere și respect reciproc. Cu aceste cununi ei vor merge chiar în Împărăția cerurilor: „Dumnezeule… primește cununile lor în Împărăția Ta, păzindu-i nespurcați și fără prihană și neispitiți”.
În otpustul rânduielii Nunții sunt pomeniți împărații Constantin și Elena și mucenicul Procopie. Cei cununați sunt ridicați la o cinste împărătească și la conlucrare pentru credință, asemenea împăraților Constantin și Elena, și la răbdarea greutăților asemenea mucenicilor. Bucuria de cele bune, înălțarea la dragostea curată și desăvârșită e împreunată cu lupta pentru cele bune, cu greutățile înfrânării și ale răbdării. Greutățile se amestecă cu dulceața unirii trupești și sufletești, având un rol în spiritualizarea ei.
(Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae)