Maratonul „Holograf”

„Taina” unei legende a muzicii românești



„Taina” unei legende a muzicii românești
„Taina” unei legende a muzicii românești

– Trupa Holograf s-a aflat ieri la Suceava pentru a susține un concert de promovare a albumului „Taina”
– În opinia artiștilor, „taina” succesului trupei Holograf vine din educație, unitate, dragoste față de muzică și încăpățânarea de a cânta live
Trupa „Holograf” s-a aflat ieri la Suceava pentru a susține un spectacol extraordinar de promovare a albumului „Taina”. Artiștii se află într-un turneu maraton prin 50 de orașe, Suceava fiind cel de-al 13-lea oraș din România în care membrii formației Holograf au povestit (într-o conferință de presă) care-i taina „Holograf”. Titlul albumului a fost ales în urma unui sondaj făcut printre prietenii „Holograf”, un sondaj în care membrii trupei și-au exprimat mai multe opțiuni, iar, în final, prietenii au ales: „Taina”. „Subiectiv vorbind, este și numele unei piese de pe album, și este un cuvânt care are suficient mister. Este un cuvânt simplu și încărcat de multe sensuri, ce ne-am gândit că poate fi un titlul bun pentru un album”, este de părere Mugurel Vrabete. Solistul trupei, Dan Bittman, a completat că „taina” succesului trupei Holograf nu poate fi explicat, dar, crede că vine din educație, „suntem de mult timp împreună și ne place ce facem, se vede și pe scenă, ne încăpățânăm să cântăm live și probabil că aceasta este taina, deși nu mai este o taină… pentru că publicul ne cunoaște de aproape 30 de ani”.
– „ te pune puțin pe gânduri, te întrebi ce este cu viața, îți pui întrebări…”
„Holograf” se ambiționează să cânte în limba română, într-un timp în care nu se prea mai cântă românește, după cum a precizat Edi Petroșel. Albumul „Taina” cuprinde zece piese noi, cu o temă foarte largă, „de la dragoste… până la dragoste, dar sunt și pese cum este „Taina” care te pune puțin pe gânduri, te întrebi ce este cu viața, îți pui întrebări, încotro…, se abordează dragostea sub diferite forme, mai haioasă, mai profundă”, a explicat Bittman. Albumul are deja un single – „Așa de frumoasă”, care se bucură de promovare, dar nu va fi singurul extras de pe album.
„Ne mai întreabă lumea de ce după trei ani de zile alt album. Răspunsul este că doar vreo doi ani am promovat piese de pe albumul „Pur și Simplu”. Vrem să promovăm și din acest nou album trei patru piese, care ni se par mai bune. Taina este deja pe coloana sonoră de final a filmului „La urgență”, împreună cu încă două piese, achiziționate de TVR. Piesa rulează, deja, la finalul serialului”, a completat Mugurel Vrabete.
– Fără sponsorizare, un bilet la Holograf ar fi costat peste 1,5 milioane lei vechi
„Taina” este primul album conceput de artiștii de la Holograf în studio și realizat cu toate posibilitățile tehnologice ale prezentului. În afara folosirii de instrumente de cea mai bună calitate, a nenumăratelor reluări și experimente, sunetul final poartă amprenta unui muzician și om de studio excepțional, Carmelo Labate. Dan Bittman, solistul trupei, a declarat că timpul lung cerut de realizarea acestui album se regăsește în minuțiozitatea orchestrațiilor, în precizia amănuntelor. Cele zece piese de pe albumul „Taina” sunt absolut diverse ca tempo și orchestrație, purtând însă același mesaj – „taina ce ne face să ne căutăm întreaga viață drumul și trăirile – dragostea”, după cum susțin membrii trupei Holograf.
Membrii trupei „Holograf s-au arătat încântați de revenirea în Bucovina, de publicul cald de aici, mai ales că pe vremuri au susținut și cinci concerte – în două zile – la Suceava, cu săli pline. „Suceava este un oraș pe care nu puteam, sincer, să-l ratăm din acest turneu, turneu lung prin 50 de orașe. Dar, probabil, nu ajungeam aici fără sponsorul acestui spectacol Compania „STAER”, fără de care nu puteam face acest turneu. În România este o situație ușor nefirească: din prețurile biletului jumătate sunt taxe, transport, cazări, echipamentul folosit în concerte de zece și zeci de mii de euro, și, atunci, ce preț să ceri publicului ca să acoperi aceste cheltuieli?”, ne-a explicat Dan Bittman, completând el „atunci când dorești să faci un lucru într-un fel, prețul nu poate fi pus astronomic…Fără sponsor, la cheltuielile acestui album, și la turneul de câteva sute de mii de euro, un bilet ar fi costat între 1,5-2 milioane de lei vechi. Cu sponsorizare, biletul s-a vândut cu 20 RON. Sunt foarte puțini cei care se încumetă într-un astfel de proiect, dar STAER a făcut acest pas”.
– Săli de spectacole mici, lume pragmatică, dar tineri talentați
Membrii trupei au mai ridicat o problemă cu care se confruntă România: sălile de spectacole foarte mici, de 600-700 de locuri (la Suceava este una dintre cele mai mari săli din țară), comparativ cu sălile de spectacol din străinătate, de 1.500-2.000 de locuri. În acest fel, artiștii s-ar descurca altfel. Nici genul pop – rock, stilul abordat de Holograf, nu este cel mai comercial, cel mai căutat la acest moment, și artiștii nu văd o apariție imediată a unor comenzi din afara granițelor. Ei speră ca piesele lor să ajungă, prin alți artiști, faimoase într-o piață pe care nu o pot controla acum – piața externă. Nu îi sperie concurența. Este chiar benefică pentru ei. În opinia lor, important este să nu dispari de pe piață. Și ei recunosc faptul că trăim într-o lume pragmatică, în care oamenii te percep după câte unități muzicale ai vândut, cifre, încasări… Au o părere foarte proastă despre casele de discuri, care nu-i ajută pe artiștii noi promovați să devină cunoscuți. Nimeni nu vrea să investească în cei tineri, deși artiștii de la Holograf susțin că au încredere în tinerii care s-au lansat și vin din urmă pe piața muzicală românească.
Istoria unei legende – Holograf
Istoria unei formații care se apropie de 30 de ani de activitate e greu de condensat în câteva rânduri. Formula studențească din 1978 i-a câștigat ceva mai târziu pe doi dintre membrii actuali: Edi Petroșel și Tino Furtună – iar valul de schimbări s-a potolit abia la mijlocul anilor 1980, după venirea în trupă a lui Dan Bittman, Nuțu Olteanu și Iulian Vrabete. Patru albume înainte de 1990 și mii de spectacole au ținut cota formației la nivel înalt, iar după peripeții internaționale și venirea lui Romeo Dediu, Holograf revine în vârful topurilor după 1998, păstrând ritmul până în 2003, când „Pur și Simplu” aduce două discuri de platină.


„Taina” unei legende a muzicii românești
„Taina” unei legende a muzicii românești
„Taina” unei legende a muzicii românești
„Taina” unei legende a muzicii românești


Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”
Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții

„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și  „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții
„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți
Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți