Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop Casian, ce înseamnă pentru credincioșii români pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor?
Dimensiunea cea mai cuprinzătoare a prezenței lui Dumnezeu Cel Viu în sfinții Săi se arată îndeosebi prin evlavia și prin marea fervoare duhovnicească la sărbătorile închinate acelora dintre sfinți cărora Dumnezeu le-a păstrat și trupul întreg, în care se arată puterea Duhului Sfânt. Între sfinții cu moaște întregi pe pământul Bisericii Românești este Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, care, din an în an, din păstorul ce era în timpul vieții sale, din păstorul de oi, a devenit, asemenea Mântuitorului Hristos, păstorul cel bun pe o pajiște precum cea a unui oraș cosmopolit, unde aspectul citadin nu ar arăta, la început, o atmosferă prielnică și primitoare păstoririi noastre, ca oameni. Dumnezeu face această minune prin lucrarea Păstorului Cel Bun, Care Își pune sufletul pentru oile Sale și ne arată chiar în inima orașului București, despre care se spune că s-a înființat chiar în jurul unei bisericuțe a lui Bucur ciobanul. Iată cum în apropiere de această bisericuță, pe colina Patriarhiei, de secole, ne păstorește duhovnicește un sfânt al marii disponibilități, al răbdării și al discreției, care nici nu îndrăznește să deranjeze pe cineva, pentru că viața lui s-ar rezuma la o accentuată stare de smerenie și de pocăință. Se spune că, odată, păstorind oițele, a alunecat și a lovit un pui de pasăre. De atunci nu și-a mai încălțat piciorul, pentru că, fără voia lui, a distrus o viață. Aceasta vrea să însemne că, într-un oraș atât de mare, într-o Biserică și țară ca ale noastre, el, ca și Moise odinioară, care și-a descălțat cureaua încălțămintelor, ne așteaptă, de la racla sfintelor sale moaște, să ni-L descopere, să ni-L arate pe Iisus Hristos, Păstorul și Mântuitorul sufletelor noastre.
În ultimul timp, datorită unei minunate întâlniri între sfinți, Capitala a devenit o magistrală pe care vin sfinții. Cu toate aspectele unei secularizări galopante, vedem la București un miracol. În timp ce nimeni nu mai are timp, e grăbit să obțină un loc în metrou, autobuz, tramvai sau taxi, toată lumea trăiește într-o eră a mașinalizării, a vitezei, acest sfânt al răbdării, timp de o săptămână, iată, și anul acesta, ne ajută să vedem o minune chiar în București, marea minune, care ne scapă: răbdarea de a sta ore întregi pentru a se atinge de racla sfintelor moaște a celui care are atâta răbdare, de secole, să ne aștepte să ni-L arate pe Hristos Domnul. Iată cum ne convertim de la viteză, de la superficialitate și de la o viață înțeleasă doar pe orizontală, în sensul mai mult materialist al ei, pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit să audă mesajul lui Hristos și să vadă pe mărturisitorii lui Hristos stând poate și zece ore în șir, așteptând tăcuți, cu o rugăciune pe buze sau cu o carte de rugăciuni în mâini, sau pur și simplu cumpărând fiecare de la el însuși răbdare. Atunci când chiar în Capitală un popor dă dovadă de atâta atașament față de Biserica lui Dumnezeu, față de mesajul Mântuitorului Hristos și față de sfinții Săi, înseamnă că nimic nu este pierdut, totul este de câștigat. Și de ziua Sfântului Dimitrie, în această capitală, unde, de o parte și de alta, mașinile aleargă în viteză, oamenii stau, opresc viteza și cer mai multă lumină, mai multă pace, mai multă liniște, mai multă sănătate, fără să aibă bani în buzunar, fără să aibă merinde, vin tineri, vin preoți, iar Capitala se află în sănătate.
Lângă Cuviosul Dimitrie, care „luând Crucea a urmat lui Hristos”, se află depusă spre închinare o părticică din Sfânta Cruce a Mântuitorului și un fragment din moaștele celor ce au descoperit-o, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Cum trebuie privită această imagine din Dealul Patriarhiei?
Trebuie să accentuăm aici rolul deosebit al păstorului, Preafericitul Patriarh, care a încurajat, după o experiență extraordinară în cetatea Sfintei Parascheva de la Iași, încât Capitala a devenit cetatea Sfântului Dimitrie, care, timp de o săptămână, polarizează și cheamă miile de credincioși. Aceasta s-a văzut, mai ales prin întâlnirea, pe cărarea Sfântului Dimitrie, a altor sfinți, pe care sfântul îi cheamă. Ce frumos îi stă Sfântului Dimitrie, care poartă Crucea! Așa spune și troparul… Iată, taina și miracolul unui monah și păstor care primește Crucea Mântuitorului, care se unește cu Crucea Sa, invitându-ne să ne aducem și noi propriile cruci sufletești sau trupești, crucile neputințelor, durerilor sau păcatelor noastre, aici pe colină, unde un purtător al Crucii, Sfântul Dimitrie, prin sfințenie ne arată puterea Mântuitorului. Este un an în care simțim și întristarea unei crize economice, dar miile de credincioși învață aici că există în întristare bucurie. Prin purtarea crucii noastre de creștini, Domnul ne dă învierea speranței, ajută să ne ajutăm mai mult, căci prin filantropie se împinge sărăcia dincolo de hotarul frățietății și dragostei. Unde e frățietate și dragoste nu este niciodată sărăcie.
În acest cadru, la București, sărbătoarea Sfântului Dimitrie arată încă o dată de ce poporul acesta este creștin, de la Sfântul Aposol Andrei, și de ce și-a păstrat, în istorie, identitatea, pentru că nu a refuzat Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel a arătat că Sfânta Cruce, prin înțelesurile ei tainice, teologice, duhovnicești, reprezintă sinteza Crezului, căci ne însemnăm „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, aducând puterea Tatălui, prin Fiul și prin lucrarea Duhului Sfânt în viața fiecărui creștin, în fiecare familie, în Biserica noastră și în țara noastră.
(Alexandru BRICIU, sursa Ziarul Lumina)