Tadici: cât umor, atâta știință

La mijlocul săptămânii trecute a avut loc un meci amical, printre multe altele, dar în care miza era orgoliul european care se manifestă de regulă în confruntările cu America de Sud, dublat (dacă nu chiar înzecit) de statutul de campioană mondială a uneia dintre combatante, Spania. Adversara ei nu era cine știe ce putere fotbalistică, ci dimpotrivă: Columbia, ale cărei performanțe din ultima vreme nu sunt deloc înfricoșătoare. Cu toate acestea, a fost un meci uluitor, câștigat mai degrabă întâmplător de Spania, cu 1-0, dar în care a strălucit un singur jucător: columbianul Dayro Moreno! A măturat cu alde Pique și Arbeloa, l-a încercat cu niște șuturi de senzație pe Casillas, a dat pur și simplu un recital, eclipsându-i complet pe toți campionii mondiali din fața lui. Unde vreau să ajung? Ia amintiți-vă de același Moreno din vremea de când juca la Steaua: pus să facă cu totul altceva decât știa și putea, înconjurat de nulități (antrenori și fotbaliști deopotrivă), terorizat psihic de patronul de stână. A plecat (sigur fără regrete) dintr-un mediu complet ostil, în care valoarea și imaginația sunt programatic desconsiderate și înnăbușite de veșnicul elogiu adus muncii brute în teren, trasului la jug ca boul (sau ca Bănel, alegeți dv. varianta corectă!). Și totuși, care-i legătura cu Tadici din titlul de azi!? Sâmbătă, dacă n-ați văzut meciul de Champions’ League dintre Itxaco și Oltchim, e perfect: ați câștigat vreo doi ani de viață, adică exact atât cât mi-au mâncat mie, din nou, fetele alea. Au condus cu 22-16 și, desigur, au luat bătaie în ultimul minut, 26-25! Spuneam cu o săptămână în urmă că meciul cu Budocnost va intra în istoria handbalului românesc pentru că atunci noua antrenoare, Anja Andersen, a produs o veritabilă revoluție, punându-le pe jucătoarele noastre să joace complet altceva decât jucaseră toată viața, explicându-le că trebuie să trăiască bucuria jocului, să zburde pe teren, în loc să stea bătute în cuie care pivot, care extremă, care inter. Iar pe golghetera Neagu a făcut-o… coordonator! Ei bine, în Spania n-a mai ținut experimentul: am luat-o! Dar nu din cauza Anjei, ci fiindcă pe teren au fost aceleași jucătoare care și-au făcut un obicei din a pierde prostește, când ți-e lumea mai dragă. Asta-i pur și simplu o boală psihică, iar Anja nu e psihiastru, ci doar antrenor. La sfârșit, a spus doar că mai are de lucru până ce echipa va ajunge să joace ce vrea ea. S-a trezit însă unul, Tadici, care a distrus tot ce-a atins în toată viața lui trăită degeaba și care a atacat-o cum o ataca și pe Mariana Tîrcă, ba a a făcut și mișto în teren, la meciul jucat de anonima lui echipă, băgând-o în poartă pe o piticanie, jucătoare de câmp, iar pe portăriță punând-o pivot! A „experimentat” ca Anja, zice mitocanul, pentru care a antrena (fete!) înseamnă a înjura birjărește și atât. Are Tadici ăsta tot atât de mult umor câtă știință de a antrena. Mare om, malac caracter!