„Taborul Botoșanilor“ de la Schit Orășeni

În județul Botoșani, în codrii ce mărginesc vechea moșie a Cristeștilor, pe locul în care se află astăzi așezarea Schit Orășeni, a existat una dintre cele mai vechi vetre pustnicești din nordul Moldovei. 250 de sihaștri s-ar fi nevoit aici, în rugăciune, încă din veacul al XVII-lea, lăsând comunității de astăzi o splendidă bisericuță de lemn, precum și odoare de mare preț.
Închegată între două dealuri semețe și străjuită de codri seculari de stejar, în jurul unui schit înălțat de călugări ruși pribegiți pe aceste plaiuri, comunitatea de la Schit Orășeni respiră aerul unui loc încărcat de spiritualitate. O stare specială te încearcă odată ajuns aici. Liniștea deplină, aerul tare al pădurii din apropiere, potențate de felul în care natura s-a „jucat“ cu formele de relief, totul te duce cu gândul la lumea neîntinată a secolelor trecute. Și peste toate, ca pentru a te trezi din contemplare, clocotește verdele crud, cu infinite nuanțe, ca un delicat veșmânt așezat de Dumnezeu spre a desăvârși miracolul vieții. Nu-i de mirare că un asemenea loc binecuvântat a fost ales drept leagăn de schimnicie de primii sihaștri ce vor fi tăiat desișul falnicilor codri de odinioară. Ocrotiți de umbra pădurii, vecini doar cu sălbăticiunile sale, bucurându-se de liniște și de pace, au putut fi un pic mai aproape de Cer. Ceva din trăirea aceea specială, dintru început, pare să fi fost transferat, pentru vecie, așezării. Iar azi, cei care ajung să vadă biserica de lemn de la Schit Orășeni simt pe deplin și duhul locului, și rugile schimnicilor și ale maicilor ce se vor fi nevoit aici. Viață curată și lăcaș de oblojit rănile sufletului – acestea par să fie coordonatele eterne în Schit Orășeni. Un tărâm pe care istoria spiritualității botoșănene s-a început a scrie demult și încă se mai scrie.
Singurul lăcaș cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului“ din ținutul Botoșanilor
Viața duhovnicească are rădăcini adânci la Schit Orășeni, chiar dacă bisericuța satului datează de la 1760, fiind ridicată de postelnicul Iordache Esecescu și de mama sa, Safta. Pe icoana hramului a fost descoperită o inscripție ce menționează anul 1614 și pe un anume zugrav bisericesc Varlaam, autorul picturii catapetesmei. Fapt ce demonstrează că încă din secolul al XVII-lea a existat, tot pe locul actualei bisericuțe, o alta mai veche, cel mai probabil tot de lemn, a cărei catapeteasmă a fost mutată la 1760 în lăcașul nou construit, ca și chivotul și alte obiecte de cult. Tradiția merge încă și mai departe. Se pare că pe locul pe care astăzi se află Sfânta Masă exista chilia unui pustnic. Acestuia i s-au alăturat alți ucenici ce sihăstreau în codrii din jur, care, după moartea pustnicului, au ridicat prima bisericuță, chiar pe locul unde ar fi existat chilia lui.
Documentele istorice arată, apoi, că după 1760, aici, la numai 7 kilometri de târgul Botoșanilor, în coasta pădurii Voronei, așadar în apropierea altei vetre monahale de tradiție, s-au nevoit schimonahi despre care se crede că ar fi fost ucenici sau cunoscuți ai Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi. Cunoscut ca reformator al vieții monahale din Moldova, acesta avea mulți ucenici în apropierea ținutului Voronei, unde erau formate mai multe sihăstrii. Se pare chiar că Sfântul Paisie ar fi vizitat aceste locuri, mai ales că la Schit Orășeni osteneau în rugăciune schimnici de origine slavă. „Pe aceste locuri nu exista sat. Aici s-a format cea mai veche sihăstrie din partea de sus a Moldovei, de către călugării alungați de țarul Petru cel Mare din Rusia, care devenise ostil Ortodoxiei. După anul 1720, pustnicii, fiind mai în vârstă, s-au retras și aici au venit maici. De la acestea s-a păstrat și numele satului ce s-a închegat în jurul schitului – Schit Maici, azi Schit Orășeni“, explică pr. Ioan Ungureanu, parohul Bisericii „Schimbarea la Față“ din Schit Orășeni.
Vechimea și importanța acestei vetre monahale sunt accentuate și de hramul bisericii – „Schimbarea la Față“, îndeobște întâlnit în schituri și mănăstiri. „Este singurul din întreg județul Botoșani. A fost menționat pentru prima dată pe icoana hramului, de către pictorul Varlaam, la 1614“, spune părintele Ungureanu.
Importantă viață de obște
„Ați venit pe locul în care au viețuit 250 de sihaștri.“ Cu aceste vorbe m-a întâmpinat părintele Ioan Ungureanu, un preot neobosit, ce a readus la viață lăcașul acesta sfințit de rugăciunea atâtor călugări și maici. Toate înscrisurile descoperite pe diferite obiecte de uz liturgic, șirul întreg de nume de pe pomelnice, cu precizarea rangului monahului sau monahiei, rămășițele pământești descoperite în jurul bisericii par a îndreptăți întru totul afirmația parohului de la Schit Orășeni. „Am căutat informații peste tot. Am discutat cu stareții tuturor schiturilor și mănăstirilor din zonă, de la Vorona, Oneaga, Zosin, și i-am întrebat ce nume de origine slavă au găsit în cimitirele lor. Trebuia să mă lămuresc, pentru că era aproape de necrezut că într-o bisericuță atât de mică, într-un loc atât de uitat ca acesta, existau atâtea nume pe pomelnice și atâtea morminte descoperite în jur. Nu prea au găsit în schiturile din jur multe nume, ceea ce dovedește că aici ar fi fost primul leagăn sihăstresc din nordul Moldovei și de aici ar fi plecat pustnicii, prin desișul pădurilor, spre Oneaga și Vorona“, explică pr. Ungureanu.
Sfântul Sila, al treilea sfânt al Botoșanilor, viețuitor la Schit Orășeni
Viața pustnicească a Sfântului Cuvios Sila, renumit egumen al Sihăstriei Putnei, este legată de bisericuța de la Schit Orășeni. În scrierile despre viața sa se pomenește faptul că „intră ucenic pentru prima dată în Schit Orășeni – Botoșani“. „Pe hrisovul descoperit în mormântul Sfântului Sila, hrisov păstrat în Muzeul Mănăstirii Putna, scrie: «Am plecat din Schit Orășeni la 12 anișori (1712), pentru că mi-a murit starețul, ieroschimonahul Ghedeon». Numele acestui stareț se regăsește pe pomelnicul mare al bisericii noastre. Dacă la 1712 un copil de 12 ani ascultă de un stareț și are dragostea să stea aici, vă dați seama cu câți ani înainte ar fi fost renumit acest loc, astfel ca un copil să se atașeze de el“, subliniază părintele.
În 2012, la 300 de ani de la plecarea sa din Schit Orășeni, moaștele Sfântului Sila au fost aduse aici, spre închinare. „Credem că a fost dorința sfântului ca după 300 de ani să se întoarcă acasă“, spune parohul Ioan Ungureanu.
Sfântul Cuvios Sila este cel de-al treilea sfânt al Botoșanilor, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul și Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona.
„Un loc pământesc de unde începe Cerul“
Poate că peste istoria atât de bogată și peste viața spirituală atât de importantă de la Schit Orășeni s-ar fi așternut definitiv uitarea dacă preotul Ioan Ungureanu și soția sa, Violeta, nu s-ar fi dăruit cu totul acestei așezări. Au simțit, spun ei, chemarea sfinților și n-au precupețit, de 13 ani încoace, nici un efort. Nici un sacrificiu nu li s-a părut prea mare pentru a readuce la înfățișarea ce i se cuvine acest „loc pământesc de unde începe Cerul“, cum atât de frumos l-a definit părintele Ioan. Iar drumul a fost greu și plin de obstacole. N-au primit ajutor instituțional de nicăieri, dar au simțit din plin susținerea oamenilor ce apăreau ca prin minune atunci când aveau mai mare nevoie. Grație lor, astăzi întregul ansamblu bisericesc pulsează viu: lăcașul-monument istoric este restaurat, clopotnița refăcută din temelii, în curte un muzeu în toată regula adăpostește o zestre greu de egalat, o troiță închinată tuturor pustnicilor îngropați aici veghează de pe dealul din spatele bisericii, iar casa de oaspeți ce va purta numele Sfântului Sila va fi gata până în ziua hramului. Dorința cea mai mare a parohului? „Să ne ridicăm la vrednicia celor care s-au ostenit aici.“
Comoara din „Chilia pustnicilor“
Dincolo de frumusețea bisericuței, de istoria care te copleșește, cea mai fidelă mărturie a vieții pustnicești de la Schit Orășeni rămâne zestrea adunată în Muzeul „Chilia pustnicilor“, înființat în 2010. „Am construit această căsuță de lemn și am așezat aici, cu consiliere de specialitate, toate obiectele din inventarul bisericuței. Tot ce vedeți a fost restaurat cu grijă și datat cu ajutorul unui specialist de la Muzeul de Istorie“, spune preotul Ioan Ungureanu.
Nu cred să existe în Moldova un muzeu parohial care să cuprindă o atât de bogată și valoroasă colecție de obiecte legate de viața spirituală. Recondiționate cu grijă, aici se regăsesc: pomelnicul ctitoricesc și alte câteva pomelnice vechi; un chivot rusesc de argint, veșminte preoțești și diaconești; vase liturgice; broderii; cădelnițe de argint inscripționate cu nume de schimonahi; vechea masă din Sfântul Altar, de la 1760, pe care se mai văd pecețile de ceară și inscripțiile în slavonă; peste 50 de icoane pictate pe lemn și pânză (1730-1880), cele mai multe cu vădite influențe rusești, iar unele cu reprezentări foarte rar întâlnite; peste 20 de cărți bisericești foarte vechi, cu coperți din lemn sau din piele, dintre care amintesc: un Octoih scris în 1747 de arhimandritul Timotei, o Evanghelie tipărită în limba rusă, la Lavra Pecerska, în 1801, „Tâlcuirea Evangheliei Sfântului Luca“ după Sfântul Teofilact, tipărită în chirilică în anul 1820. „Veșmintele le-am găsit în cufere, în podul bisericii. Puteau fi aruncate de cine știe când… Uitați-vă ce țesături, ce mătase, și au mai bine de 300 de ani“, explică Violeta Ungureanu.
Pentru a vă convinge singuri de valoarea și importanța acestui leagăn vechi de spiritualitate moldavă, poposiți, în drumurile prin ținutul Botoșanilor, măcar o dată și aici, sub poala codrilor de la Schit Orășeni, în comuna Cristești. Veți admira, ceasuri de-a rândul, odoare lucrate cu o neînchipuită gingășie, în muzeu, veți fi copleșiți de starea de pace din bătrâna bisericuță de lemn și veți pleca purtând în suflet binecuvântarea cerească a tuturor schimnicilor rugători ai acestui tărâm.
(Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina)