Fără limită

Tabla de pe conductele de termoficare, decopertată de hoții de fier vechi



Doi indivizi au fost prinși în mijlocul zilei, în timp ce decopertau tabla de pe conductele de termoficare situate pe Calea Unirii din municipiul Suceava.
Poliția a fost sesizată despre această situație printr-un apel la serviciul de preluare a apelurilor de urgență -112, iar la fața locului a fost trimis un echipaj de poliție.
Hoții au fost identificați în persoana a doi suceveni, Florentin C., în vârstă de 43 de ani, și Petru P., de 44 de ani.
Potrivit poliției, cei doi, cu ajutorul unui ciocan și a două leviere, au sustras 19 bucăți de tablă zincată, de aproximativ 100 de kilograme, de pe conductele de transport agent termic, cu scopul de a le valorifica la un centru de colectare a deșeurilor feroase.
„Cei doi au fost conduși la sediul Secției de Poliție Burdujeni, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.