În perioada 8–9 noiembrie 2025, la poalele Muntelui Rarău, în localitatea Slătioara, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Taberei Tinerilor Voluntari, organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS).
La eveniment au participat 45 de tineri voluntari, care s-au remarcat prin implicare și entuziasm în activitățile și proiectele asociației de-a lungul anului.
Pe parcursul celor două zile, participanții au luat parte la drumeții și activități de alpinism în zona Pietrele Doamnei – Piatra Mare și au vizitat Rezervația Naturală „Codrii Seculari” Slătioara, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Tinerii au participat și la un atelier de dezvoltare personală, comunicare și stimă de sine, desfășurat la Foișor, sub îndrumarea specialiștilor invitați. Seara, atmosfera s-a umplut de voie bună și comuniune, iar în dimineața următoare, îmbrăcați în straie populare, voluntarii au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie în biserica din sat.
Tabăra, oferită gratuit tinerilor ca semn de recunoștință pentru implicarea lor, a inclus pensiune completă (cazare și masă) și o serie de activități educative și recreative.
Organizatorii aduc mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru sănătate și pentru vremea frumoasă, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere.
Gânduri de recunoștință sunt adresate psihologului Mihai Moisoiu, domnului Petru Ariciuc și echipei Salvamont Vatra Dornei pentru colaborarea deosebită, precum și către părintelui Ilie Ursachi din Slătioara pentru ospitalitatea oferită.
Nu în ultimul rând, mulțumiri speciale se îndreaptă către tinerii voluntari ATOS, pentru entuziasm, receptivitate și dragostea cu care s-au implicat în toate activitățile.
Pr. Justinian-Remus A. Cojocar






