Ediția a X-a

Tabăra internațională a meșterilor populari de la Păltinoasa



Meșterul cioplitor Toader Ignătescu, inițiatorul și gazda taberei
Meșterul cioplitor Toader Ignătescu, inițiatorul și gazda taberei

Casa de pe malul pârâului Bucovăț a meșterului cioplitor Toader Ignătescu a fost, pentru a zecea oară, locul de desfășurare a Taberei internaționale a meșterilor populari de la Păltinoasa.
Ediția jubiliară din acest an, organizată, în intervalul 14-20 iulie, de Casa Toader Ignătescu, Asociația de Inițiativă Democratică și Ecologică „Eudemos” și Asociația „Art – Meșteșugurile Prutului”, a reunit un număr record de participanți, 27 de meșteri populari, artiști plastici și ucenici (copii) din București și din județele Botoșani, Constanța, Iași, Neamț, Vaslui, dar și invitați din Republica Moldova și Danemarca. Acestora li s-au alăturat periodic reprezentanți ai sponsorilor, prieteni și vizitatori, care au participat la diverse momente ale taberei (activități lucrative, seri distractive, festivitate de premiere).
Producția artistică a taberei s-a remarcat prin originalitatea, calitatea și diversitatea lucrărilor
Producția artistică a acestei ediții a fost impresionantă, iar expoziția de la final s-a remarcat prin originalitatea, calitatea și diversitatea lucrărilor realizate de meșterii și artiștii participanți. Alături de meșterul cioplitor Toader Ignătescu, inițiatorul acestei tabere care s-a desfășurat și s-a dezvoltat de la prima ediție cu fonduri exclusiv private, fără implicarea și susținerea unor instituții culturale bugetare, s-au aflat Amar Raljevic (Danemarca), Natalia Cangea, Grigore Posternac, Vitalie și Galina Grumeza, Ștefan și Ana Ciumașu (Republica Moldova), Ion Mihai (București), Liviu Șoptelea, Florin Grosu, Dănuț Stan (Botoșani), Maria Monica Goșoiu (Constanța), Maria Lupu, Silvia și Smaranda Cozmîncă (Iași), Vasile Neamțu, Flora Alucăi (Neamț), Dan și Ivona Horgan (Bârlad, județul Vaslui) și sucevenii Ruxandra Ionce, Iulia Ciobanu, Bianca și Felicia Drob, Carla Olaru, Oana Teodora Ștefan și Liliana Diana Ilișoi.
Sculptori, împletitori din fibre vegetale, confecționeri de măști tradiționale, pictori naivi și artiști plastici
Meșterii populari (sculptori și cioplitori, iconari, împletitori din pănuși și fibre vegetale, confecționeri de măști tradiționale și de obiecte din piele) au lucrat alături de pictori naivi și artiști plastici, consolidând astfel puntea creată anul trecut când Casa Toader Ignătescu a găzduit două tabere de creație, cea tradițională, a meșterilor populari, și ediția pilot a primei tabere de artă naivă din arealul bucovinean.
Silvia Cozmîncă, președinta Asociației „Art – Meșteșugurile Prutului” Iași, coorganizator al acestei manifestări, este – alături de Toader Ignătescu – participantă la toate cele zece ediții ale taberei de la Păltinoasa. Deși o parte din timp a fost sacrificată cu probleme organizatorice, Silvia Cozmîncă a realizat, ca și în anii precedeți, împreună cu ucenicii săi (Felicia Drob și Francesca Rotundu), o serie de obiecte decorative și utilitare împletite din fibre vegetale.
Noutate, fidelitate și continuitate în programul taberei
Nepoata Silviei Cozmîncă, Smaranda, care și-a făcut ucenicia alături de bunica ei la câteva ediții anterioare ale taberei, s-a dedicat acum pielăriei, introducând astfel un nou meșteșug în programul taberei. Mai mult decât atât, Smaranda a avut acum și un ucenic, un… profesor de limba franceză, Cristi Olaru, care a venit să-și însoțească fetița, Carla, înscrisă în programul taberei.
Dacă basarabeanca Natalia Cangea și-a continuat meșteșugul confecționării/împletirii din pănuși de porumb a păpușilor și panourilor decorative, iar bârlădeanul Dan Horgan a rămas fidel icoanelor de vatră pe care le-a realizat, de data aceasta, din lemn de paltin, meșterii cioplitori, în frunte cu Toader Ignătescu, și-au unit eforturile pentru confecționarea unor obiecte utilitare, între care o masă cu un profil aparte, asamblată și încheiată cu dibluri din lemn.
Bustul voievodului Ștefan cel Mare și gogoșile meșterului ghiduș de la Zăicești
O lucrare deosebită a făcut sculptorul basarabean Ștefan Ciumașu, care, în doar câteva zile, a cioplit dintr-un butuc de stejar bustul voievodului Ștefan cel Mare, o lucrare foarte reușită pe care o va continua cu detalii și ornamente la coroană și la haina voievodală.
Soția sa, Ana, destoinica bucătăreasă a taberei, a avut misiunea dificilă de a se îngriji de prepararea hranei zilnice pentru circa 30 de oameni.
O prezență aparte a avut botoșăneanul Dănuță Stan, cu măștile sale tradiționale realizate din blană de oaie și cu opinci făcute din piele de porc. Meșterul ghiduș, crescător de porumbei, mare vânător, dar și iscusit bucătar (a făcut niște gogoși care au dispărut de pe masă în clipa în care au fost aduse), a venit cu o uriașă căciulă brumărie sub care se putea ascunde oricare dintre ucenicii taberei.
Artă naivă, icoane, pictură și grafică de șevalet
Pictura naivă practicată de Maria Lupu, din Osoi (Iași), a făcut trecerea dinspre artă populară și meșteșug către creația artiștilor plastici Maria Monica Goșoiu, Liviu Șoptelea și Florin Grosu. Dacă Maria Lupu este, prin istorisirile sale, așa cum a spus Toader Ignătescu, „un Ion Creangă feminin”, dar și o recitatoare și o interpretă talentată de cântece populare și de petrecere, Maria Monica Goșoiu, care pictează într-o manieră originală și optimistă, a conturat programul unei tabere de pictură, care va avea loc în aceeași locație, în intervalul 4-10 august. Liviu Șoptela, președintele Societății Culturale „Expo Art” Botoșani (a cărui activitate artistică este consemnată în numărul din această vară al revistei de spiritualitate și cultură românească „Lumină Lină”, care apare la New York sub egida Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă), a făcut deopotrivă icoană și pictură de șevalet.
Dintre aceștia doar Florin Grosu s-a aflat acum pentru prima oară în tabăra de la Păltinoasa, unde, între altele, a executat grafic portretele participanților.
După o tabără la Târgu Mureș și alta la Seini (Baia Mare) a poposit o săptămână la Păltinoasa pentru a-și continua drumul mai departe, spre a onora o altă invitație, într-o tabără la Sovata.
„A fost o ediție foarte reușită în care am conlucrat și am empatizat cu toții, ca într-o familie”
La festivitatea de premiere, care s-a desfășurat sâmbătă, participanții au primit diplome și CD-uri cu imagini de la edițiile anterioare, au mulțumit gazdelor și sponsorilor (SC Superstar Com Rădăuți, SC Egger România SRL Rădăuți și SC Carpathian Springs SRL Vatra Dornei) și și-au scris/desenat impresiile în „Jurnalul taberei”.
Seara s-a aprins câte o lumânare în memoria a doi confrați, care au fost la Păltinoasa cu ani în urmă. Este vorba de pictorul Petrache Bicer și de meșterul sculptor Gheorghe Durac, care au trecut în veșnicie.
„A fost – așa cum a concluzionat Silvia Cozmîncă – o ediție foarte reușită în care am conlucrat și am empatizat cu toții, ca într-o familie”.
„Tabăra de la Păltinoasa, care s-a dezvoltat de la un an la altul – a spus Toader Ignătescu – este un eveniment care și-a dovedit rezistența în timp. Nu doresc decât să fim sănătoși pentru a ne putea reîntâlni la edițiile următoare!”


Meșterul și ucenicul
Meșterul și ucenicul
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Participanții la cea de-a X-a ediție a Taberei de la Păltinoasa
Participanții la cea de-a X-a ediție a Taberei de la Păltinoasa
Pictorița Maria Lupu
Pictorița Maria Lupu
Toader Ignătescu și artistul plastic Florin Grosu
Toader Ignătescu și artistul plastic Florin Grosu
Tabăra internațională a meșterilor populari de la Păltinoasa
Tabăra internațională a meșterilor populari de la Păltinoasa
Meșterul popular Stan Dănuță
Meșterul popular Stan Dănuță
Meșterul popular Stan Dănuță și artistul plastic Florin Grosu
Meșterul popular Stan Dănuță și artistul plastic Florin Grosu
Meșterul popular Natalia Cangea
Meșterul popular Natalia Cangea
Moment de la festivitatea de premiere
Moment de la festivitatea de premiere
Expoziția cu lucrările realizate de meșterii și artiștii participanți
Expoziția cu lucrările realizate de meșterii și artiștii participanți
Artista plastică Maria Monica Goșoiu
Artista plastică Maria Monica Goșoiu
Artistul plastic Liviu Șoptelea
Artistul plastic Liviu Șoptelea
Bustul lui Ștefan cel Mare sculptat de Ștefan Ciumașu
Bustul lui Ștefan cel Mare sculptat de Ștefan Ciumașu
Expoziția de la intrarea în tabără
Expoziția de la intrarea în tabără
Meșterii cioplitori și masa încheiată cu dibluri de lemn
Meșterii cioplitori și masa încheiată cu dibluri de lemn
Meșterul popular Dan Horgan
Meșterul popular Dan Horgan
Meșterul popular Grigore Posternac
Meșterul popular Grigore Posternac
Tabăra internațională a meșterilor populari de la Păltinoasa
Tabăra internațională a meșterilor populari de la Păltinoasa
Meșterul cioplitor Toader Ignătescu, inițiatorul și gazda taberei
Meșterul cioplitor Toader Ignătescu, inițiatorul și gazda taberei


Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a