Szasz:Băsescu susține descentralizarea dar are limite de mișcare când trebuie respectată Constituția



Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Szasz Jeno, a declarat, duminică, după întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, că șeful statului susține descentralizarea, dar are „limite de mișcare” când trebuie să respecte Constituția, ca orice politician.
Szasz Jeno a spus că Traian Băsescu cunoaște destul de bine și destul de îndeaproape problemele din județele Harghita și Covasna, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit lui Szasz Jeno, șeful statului susține descentralizarea, iar atunci când vorbește despre aceasta subliniază întotdeauna că în cadru constituțional se poate realiza.
Întrebat dacă această poziție nu înseamnă că șeful statului este reticient față de autonomia teritorială, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc a răspus: „Se poate spune că orice politician, când există o Constituție «în funcțiune» are cel puțin o limită în mișcarea politică, care este o limită dată chiar de Constituție. Domnul președinte spune că orice politician român trebuie să aibă în vedere existența Constituției”.
Szasz a adăugat că duminică, la întâlnirea cu președintele Băsescu, autoritățile locale din Covasna și Harghita au vorbit în general despre probleme ale comunității locale din cele două județe.
“Am vorbit despre faptul că dăm bani la școli, dar nu avem posibilitatea să numim directorii de școli, dăm bani la spitale, dar nu avem un cuvânt de spus în sistemul sanitar, suntem dirigenții comunităților locale, iar Poliția nu are nimic în comun cu administrațiile locale, acestea fiind doleanțe comune atât ale maghiarilor, cât și ale românilor”, a spus Szasz Jeno.
El a adăugat că șeful statului a susținut, la întâlnire, că în cadrul actualei Constituții sunt încă de făcuți mulți pași către descentralizare.
O delegație formată din reprezentanți ai autorităților locale și județene din Covasna și Harghita a intrat, duminică, la ora 12.00, la discuții cu șeful statului Traian Băsescu, la vila de protocol din stațiunea Covasna, unde s-a aflat președintele, la întâlnire participând vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Vajda Lajos, prefectul Gyorgy Ervin, primarii municipiilor Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, respectiv Albert Almos și Torok Sandor, dar și primarul stațiunii Covasna, Zsuffa Levente.
Din județul Harghita au participat la întrevederea cu șeful statului primarii din Odorheiu Secuiesc, Toplița, președintele CJ Harghita, Bunta Levente și prefectul Constantin Strujan.
După întâlnire, președintele Traian Băsescu s-a declarat „un suporter” al autonomiei, cu condiția ca aceasta să fie egală, în Covasna și Harghita, cu autonomia din Călărași, Bihor sau Constanța. În ceea ce privește solicitarea CNS privind autonomia Ținutului Secuiesc, Băsescu a declarat că aceasta nu este decât „o încercare de incitare, de încingere a spiritelor”.