Vânzătorii și clienții Centrului Comercial Zimbru au avut surpriza de a se întâlni sâmbătă dimineață cu primarul Sucevei, Ion Lungu, care, însoțit de echipa sa, a făcut un tur al complexului, mergând din magazin în magazin și împărțind cadouri cu însemne electorale.
Ținând cont de faptul că majoritatea celor care lucrează acolo sunt doamne și domnișoare, Ion Lungu le-a oferit, pe lângă pliante, pixuri și brichete, frumoase umbrele albe, potrivite atât pentru perioadele ploioase, cât și pentru cele însorite.
Lungu a vorbit cu cei care aveau expuse mărfuri la vânzare, unii arătându-se nemulțumiți că a scăzut numărul de clienți comparativ cu vremurile bune de altă dată, când culoarele de la Zimbru erau atât de pline că abia puteai să te miști.
Șeful municipalității sucevene i-a încurajat, să reziste, că lucrurile se vor îmbunătăți când vom scăpa de criza economică și i-a asigurat că le va fi mereu alături, cu măsuri menite să le sprijine activitatea.
El a declarat că, în calitate de primar, a încercat să-i încurajeze , venind cu propuneri de acordare a unor facilități pentru agenții economici:
“Începând de acum doi ani, agenții economici care își plătesc taxele și impozitele locale până pe 31martie beneficiază de acea reducere de maxim 10%. La fel de important este faptul că de șase ani de zile, din 2006, în municipiul Suceava nu au mai fost majorate taxele și impozitele locale. În continuare vom încerca să găsim soluții să sprijinim mediul de afaceri din Suceava, iar Centrul Comercial Zimbru este important pentru primărie și pentru oraș, pentru că achită taxe importante la bugetul local și vom face tot posibilul să-i sprijinim”.
Șeful municipalității sucevene a precizat că peste tot unde a mers până acum cu echipa sa s-a bucurat de o primire călduroasă: “Oamenii au înțeles că noi, echipa PDL, am făcut lucruri bune în acest oraș și de aceea am fost primiți ca atare”.