Sute de suceveni s-au ales cu dosare penale după ce-au fost prinși cu minciuna în timpul proceselor penale sau civile aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Deși potrivit Codului Penal, această infracțiune se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani, nici unul dintre învinuiți nu a ajuns în spatele gratiilor. Ba mai mult, foarte puțini dintre ei au fost trimiși în judecată de procurori.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au fost înregistrate, anul trecut, nu mai puțin de 106 astfel de dosare. Dintre acestea, 38 au fost soluționate în 2007, în aproape jumătate dintre cauze procurorii aplicând sancțiuni administrative (amenzi).
Prim-procurorul Mariana Grețcan ne-a declarat că multe dintre dosarele de mărturie mincinoasă au fost întocmite la plângerea părților sau la sesizarea din oficiu a procurilor care au participat la ședințele de judecată și au observat că declarațiile unora dintre martori sunt contradictorii.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava mai spune că acest gen de infracțiuni sunt destul de greu de probat și că, în ultimi ani, nu s-a confruntat cu situații în care declarațiile unui martor mincinos să ducă la pierderea unui proces sau la condamnarea unei persoane.
„Nu am avut nici un caz în care s-a răsturnat un probatoriu întreg din cauza unei mărturii mincinoase”, explică Grețcan.
Multe plângeri tendențioase
Nu în ultimul rând, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava ne-a mărturisit că, nu o dată, judecătorii au achitat mai multe persoane pe care procurorii le-au trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, motiv pentru care „ne-am raliat la practica instanței de judecată”.
Mariana Grețcan a declarat și că multe dintre plângerile făcute în cursul anului trecut pe mărturie mincinoasă au fost tendențioase, cei care le-au făcut urmărind doar revizuirea dosarelor în care judecătorii nu le-au dat câștig de cauză, pe bună dreptate.
Ce spune legea?
Potrivit Codului Penal, fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Fapta nu se pedepsește dacă martorul care a mințit își retrage declarațiile mincinoase înainte ca judecătorii sau organele de urmărire penală să se pronunțe.





