Activitate intensă

Sute de solicitări la Ambulanță, de Paște

Angajații Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava au lucrat la foc automat de sărbători, când numărul solicitărilor a fost la fel de mare ca într-o perioadă obișnuită. De vineri și până ieri, echipajele de la bordul autosanitarelor s-au deplasat la sute de cazuri, din toate colțurile județului.
Astfel, potrivit evidențelor, vineri s-au înregistrat 115 solicitări, dintre care 75 ziua și 40 noaptea. Sâmbătă, cadrele medico-sanitare au fost în 137 de misiuni: 82 pe parcursul zilei și 55 în cursul nopții. În această zi, cele mai deosebite evenimente au fost semnalate în zonele Rădăuți și Gura Humorului, unde au avut loc două accidente rutiere soldate cu victime. Duminică, numărul apelurilor la Ambulanță a fost la fel de ridicat: 145, dintre care 68 ziua și 77 noaptea. A fost prima zi de Paște iar, din păcate, agresiunile s-au ținut lanț. Cele mai dificile cazuri pentru personalul medico-sanitar de la SAJ au fost înregistrate în zona Fălticeni, de unde au fost preluați doi tineri de 27 și respectiv 25 ani, ambii înjunghiați, unul în hemitorace și altul în coapsă. Luni, ambulanțierii s-au deplasat la 166 de cazuri (93 pe parcursul zilei și 73 pe parcursul nopții), aceasta fiind cea mai aglomerată zi din preajma sărbătorilor. Printre evenimentele mai deosebite s-au numărat un accident rutier cu trei victime la Luncușoara și o tamponare în care a fost implicată o ambulanță, în municipiul Suceava, pe Calea Unirii, lângă Colegiul Tehnic „Petru Mușat”.

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

DGASPC Suceava anunță modificări importante privind beneficiile de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități