Sute de absolvenți ai tuturor formelor de învățământ au participat ieri la Bursa absolvenților organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Evenimentul a avut loc ieri, începând cu orele 10:00, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
28 de agenți economici din municipiul Suceava au venit la Bursă, oferindu-le absolvenților 210 locuri de muncă, în domenii variate de activitate. Dintre cele 210 locuri de muncă, numai 34 de oferte erau adresate absolvenților de învățământ superior.
Directorul AJOFM Suceava, Constantin Șuvăr, a declarat că „ofertele de angajare sunt din toate domeniile de activitate, de la construcții sau confecții, până la servicii turistice, alimentație publică sau comerț.
14 absolvenți au fost încadrați pe loc Evenimentul organizat de AJOFM a fost determinat de eficiența din anii anteriori a unor astfel de burse. „Tinerii au început să conștientizeze că ocuparea unui loc de muncă este foarte important, iar în anii anteriori aceste burse au fost foarte eficiente”, a declarat directorul Constantin Șuvăr.
Din cei 460 de participanți la bursă, 290 de absolvenți au fost selectați în vederea încadrării, iar 14 absolvenți au fost încadrați pe loc.






