„Spartachiada profesorilor”

Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ

Echipa de gimnastică a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, sub îndrumarea prof. Loredana Coca, a oferit un moment coregrafic ce a avut drept coordonate gingășia, grația și eleganța valsului

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS) a dat oficial startul celei de-a treia ediții a „Spartachiadei profesorilor”, cel mai mare eveniment sportiv din țară ce se adresează personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic, dar și pensionarilor din învățământul preuniversitar.
Sute de oameni ai școlii s-au înscris la probele sportive propuse de organizatori, 16 în acest an, cros, ciclism, darts, fotbal, street ball, șah, tenis de masă, tenis de câmp, volei fete/băieți, pescuit sportiv, tenis cu piciorul, badminton, natație și handbal și, în premieră, handbal mixt și tenis cu piciorul.
Festivitatea de deschidere a spartachiadei
Festivitatea de deschidere a spartachiadei a avut loc ieri, pe esplanada Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în prezența profesorilor iubitori ai sportului din cadrul filialelor Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Gura Humorului și Fălticeni. Lor le-au vorbit, de la prezidiu, autorități locale și județene, reprezentanți ASIS, parteneri ai evenimentului, fiecare evidențiind beneficiile practicării unui sport ori a mișcării în mod constant și necesitatea motivării tinerilor pentru practicarea sportului.
Rectorul USV, Valentin Popa, a apreciat pozitiv evenimentul, exprimându-și speranța că la edițiile următoare elevi și studenți se vor alătura competiției.
La rândul său, prefectul județului, Constantin Harasim, a punctat faptul că această manifestare oferă profesorilor prilejul de a da un exemplu celor tineri, „un prilej de a se recrea, de a îmbina munca didactică cu cea fizică”, iar președintele Consiliului Județean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a apreciat că evenimentul promovează sportul de masă, iar mesajul transmis de participanți în rândul tinerilor este unul pozitiv și deosebit de important.
De cealaltă parte, adjuncta Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Scutaru, a transmis că dorește acestei competiții „un viitor cât mai lung și cât mai frumos”, manifestarea fiind o bună premisă pentru noul an școlar.
Au mai luat cuvântul Mihai Androhovici, din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, sportiva Cristina Casandra, Gheorghe Șorodoc – ASIS și Dumitru Irimia – ASIS, acesta din urmă fiind inițiatorul spartachiadei.
Trei zile de întreceri sportive
Spartachiada din acest an înseamnă trei zile de întreceri sportive. Probele au debutat miercuri, pe iazul din Bosanci, cu proba de pescuit.
Pentru astăzi sunt programate probe sportive și închiderea festivă, prilej cu care vor fi înmânate medalii, cupe și diplome câștigătorilor acestei ediții.
Competiția este organizată de ASIS, prin Departamentul Cultură, sport și turism.
Parteneri ai acțiunii „Spartachiada profesorilor” sunt: Consiliul Județean Suceava, Primăria și Consiliul Local Suceava, Primăria Fălticeni, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Inspectoratul Județean de Poliție Suceava și Tipografia Celestin.
„Rapsodii autumnale”, cu echipa de gimnastică a Școlii Gimnaziale Nr. 3
Iar pentru că întreaga festivitate de deschidere a stat sub semnul îndemnului la mișcare, echipa de gimnastică a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, sub îndrumarea prof. Loredana Coca, a oferit un moment coregrafic ce a avut drept coordonate gingășia, grația și eleganța valsului.
Micile dansatoare și-au făcut primele apariția în pași de vals, în rochițe scurte și vaporoase, evoluând mai apoi în aplauzele auditoriului.
Tinerii au dovedit că talentul nu ține cont de vârstă, la fel și curajul (în condițiile în care au dansat pe o vreme vitregă), iar pentru asta au fost răsplătiți cu urale din partea publicului.
„Rapsodiile autumnale” au fost oferite de elevii Mara Oancea, Iustin Coca, Mara Flutur, Yasmin Zvorișteanu, Iasmina Balțic și Daria Chircea.

Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Sute de înscriși la cel mai mare eveniment sportiv pentru personalul din învățământ
Echipa de gimnastică a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, sub îndrumarea prof. Loredana Coca, a oferit un moment coregrafic ce a avut drept coordonate gingășia, grația și eleganța valsului
Echipa de gimnastică a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, sub îndrumarea prof. Loredana Coca, a oferit un moment coregrafic ce a avut drept coordonate gingășia, grația și eleganța valsului

Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului