Întrecere

Sute de elevi din județ, la faza zonală a concursului „Cu viața mea apăr viața”

Sute de elevi s-au întrecut pentru a se califica în faza județeană a concursului

Sute de elevi din județ au participat în cursul zilei de joi la etapa zonală a concursului „Cu viața mea apăr viața”, concurs organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Competițiile s-au desfășurat pe cinci zone, în localitățile Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, și au cuprins o probă teoretică și una practică (transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe distanța de circa 50 de metri).
Scopul concursului, care are o tematică de protecție civilă, este acela de a-i învăța pe elevi ce e de făcut în cazul unor situații de urgență și de a le forma spiritul de solidaritate, de echipă.
Echipele clasate pe locul I, la cele două categorii de vârstă (școala generală și liceu), vor concura la faza județeană, care se va desfășura la Suceava, în data de 22 mai 2010.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, la startul fazei județene se vor alinia echipele Școlii cu clasele I-VIII Nr.6 Suceava, Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Școlii cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu” Grănicești, Școlii de Arte și Meserii Baia, Colegiului Agricol Fălticeni, Clubului copiilor și elevilor Gura Humorului, Școlii cu clasele I-VIII Nr. 2 Vatra Dornei și Grupului Școlar Agricol Dorna Candrenilor.

Sute de elevi s-au întrecut pentru a se califica în faza județeană a concursului
Sute de elevi s-au întrecut pentru a se califica în faza județeană a concursului
Sute de elevi s-au întrecut pentru a se califica în faza județeană a concursului
Sute de elevi s-au întrecut pentru a se califica în faza județeană a concursului

Recomandări

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Fălticeniul devine mai verde: 400 de puieți plantați în cea mai amplă acțiune ecologică din ultimii ani

Suceveanca Alessia Pop, în primul live la Vocea României, în această seară. Voturile publicului o pot trimite în semifinală

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce