Peste 500 de cadre didactice din județ care au obținut rezultate sub nota cinci la examenul de titularizare, sau care nu au participat la acest examen, dau azi concurs pentru ocuparea posturilor de suplinitori la catedră. Concursul se va susține la 49 de discipline, iar cei mai mulți dascăli înscriși la suplinire (64) dau examen la limba franceză.
Urmează apoi posturile de învățători, cu 53 de candidați înscriși la suplinire, limba engleză, cu 46 de concurenți înscriși și fizica, istoria și geografia, unde s-au înscris câte 42 de candidați.
Limba și literatura română, matematica, psihopedagogia specială și educația fizică sunt de asemenea discipline cu număr mare de profesori înscriși la examenul de suplinire.
Printre catedrele cu cerere mai mică la suplinire se numără disciplinele industriale, dar și cultura civică, artele vizuale, limba spaniolă sau limba ucraineană maternă.
Concursul se va desfășura la Școala cu clasele I-VIII nr. 1 și la Colegiul Tehnic „Samoil Isopescul” din Suceava.





