Probleme

Sute de angajați din învățământ riscă să ajungă șomeri

Virginel Iordache: „Vom face tot posibilul, astfel încât un număr cât mai mic de profesori să rămână în afara sistemului”
Virginel Iordache: „Vom face tot posibilul, astfel încât un număr cât mai mic de profesori să rămână în afara sistemului”

Un ordin al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării transmis recent Inspectoratului Școlar Județean Suceava prevede că începând cu anul școlar viitor, aproximativ 700 de posturi vor dispărea din școlile sucevene.
Inspectorul școlar general adjunct Virginel Iordache a precizat că „din cele 11.868 de posturi bugetate de la consiliile locale sau de la Consiliul Județean am primit aprobare pentru 11.155 de posturi”. 713 posturi nu vor mai fi finanțate de la buget, iar Virginel Iordache a spus că este vorba despre normele sub nouă ore pe săptămână declarate vacante, care vor fi acoperite de profesori plătiți cu ora.
Iordache a precizat că la nivelul Inspectoratului Școlar Suceava va fi creată o comisie paritară care va negocia fiecare post în parte.
„Vom lua toate măsurile ca dascălii să aibă posturi, dar nu în detrimentul învățământului. Vom face tot posibilul, astfel încât un număr cât mai mic de profesori să rămână în afara sistemului”.
Reprezentanții Ministerului Educației dau asigurări că profesorii titulari nu vor fi afectați de această reducere a numărului de posturi, ci suplinitorii, care ar fi fost oricum mai puțini decât în anii anteriori din cauza numărului de clase care este în scădere.
O notă a Ministerului Educației prevede ca numărul mediu de elevi la ciclul primar să fie de 20, iar la cel gimnazial și liceal de 25.
„Datorită acestor precizări, o parte din normele didactice se constituiau cu clase sub efective, o serie de unități școlare nu și-au făcut planul de școlarizare, și astfel, o parte din normele didactice au dispărut. Ca urmare, vreau să precizez că au fost șterse de pe listele de titularizare 301 fracțiuni de norme, norme didactice declarate sub jumătate de normă, adică sub 9 ore. Acestea vor fi suplinite de profesori titulari care vor fi plătiți cu ora pentru activitatea în plus”, a spus adjunctul IȘJ Suceava.

Recomandări

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”

Olimpici internaționali, studenți la universități de renume, predau astronomia la Centrul Județean de Excelență

O parte dintre tinerii voluntari care colaboreaza cu Centrul de pregătire în astronomie și astrofizică
O parte dintre tinerii voluntari care colaboreaza cu Centrul de pregătire în astronomie și astrofizică

Peste 400 de elevi au renunțat la studii în anul școlar trecut, iar alți 838 sunt în risc de abandon

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET