Aproape 700 de persoane au fost amendate și 23 s-au ales cu dosare penale, după o amplă acțiune de control a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în care au fost implicați oameni ai legii de la toate structurile de poliție din județ.
Controlul, care s-a desfășurat sâmbătă și duminică, a fost organizat în sistem integrat, ceea ce a presupus razii în discoteci, baruri și alte medii considerate propice comiterii de infracțiuni, dar și controale în trafic.
În cadrul controalelor s-au efectuat verificări în peste 350 de societăți comerciale, 437 de baruri, în 29 de case de schimb valutar, în trafic fiind verificate peste 1.800 de autovehicule.
Una dintre cele mai importante direcții ale acțiunii a vizat verificarea cu etilotestul a șoferilor aflați în trafic, în ultima perioadă în județ înregistrându-se multe accidente grave provocate de conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. În acest sens au fost verificați cu etilotestul 451 de șoferi.
Amenzi în valoare de 1,5 miliarde de lei vechi
„Au fost constatate 23 de infracțiuni și au fost identificați 19 suspecți de comiterea unor fapte penale. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 26.131 de lei. De asemenea, au fost reținute 27 permise de conducere și 27 certificate de înmatriculare”, a declarat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Cele mai multe infracțiuni constatate au vizat nereguli la regimul circulației rutiere, fiind depistați șoferi fără permise de conducere, băuți ori la volanul unor mașini care nu erau înmatriculate.
În ceea ce privește bunurile confiscate, cea mai mare parte a acestora au fost ridicate de la un șofer din Neamț, oprit pentru control pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni. În mașina bărbatului au fost găsite 6.000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 20.000 lei, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență. Individul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de „complicitate la contrabandă”.
În privința amenzilor aplicate (un total de 668 sancțiuni contravenționale în valoare de 157.490 lei), aproape 500 au vizat încălcarea regimului de circulație, alte 101 fiind date pentru acte de comerț ilicit.