Polițiștii locali din municipiul Suceava s-au pus pe capul șoferilor care își lasă mașinile prin oraș în locuri interzise opririi ori staționării, iar de la zi la zi numărul sancțiunilor aplicate crește considerabil.
Luna trecută, de exemplu, au fost aplicate nu mai puțin de 169 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 13.000 de lei.
Fotografiile, probă la dosar
Zilnic, în zona centrală a municipiului, polițiștii locali pot fi văzuți fotografiind mașinile parcate neregulamentar, fie în zona sensului giratoriu de lângă RDS, la câțiva metri de parcarea subterană, fie în fața magazinului Orange ori a sediului Banc Post. Șoferul nici nu trebuie să fie la mașină. Fotografiile sunt probă la dosar, pentru a-i arăta contravenientului motivul pentru care s-a ales cu puncte penalizare și cu bani mai puțini în buzunar.
Poliția Locală a început să dea amenzi pentru parcări neregulamentare din vara anului trecut, când s-a semnat un protocol de colaborare cu Serviciul Poliției Circulației.
De atunci și până la sfârșitul lui 2013, polițiștii localiau aplicat 651 de sancțiuni contravenționale, dintre care 276 de avertismente verbale, 196 de avertismente scrise și 166 de amenzi, valoarea totală fiind de 37.770 de lei.
Autospecialele pompierilor și ambulanțele, blocate de parcările neregulamentare
Situația amenzilor nu reflectă nici pe departe numărul șoferilor care ignoră zilnic indicatoarele rutiere, însă pe raza întregului municipiul acționează doar nouă polițiști locali, care lucrează și în schimburi.
Un polițist local are post fix în zona primăriei, la intersecția străzii care duce spre sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava cu strada Alexandru cel Bun, acolo unde, nu o dată, din cauza conducătorilor auto care și-au parcat mașinile neregulamentar, autospecialele pompierilor au pierdut minute bune pentru a putea ieși la drumul principal.
O altă arteră care se blochează destul de des este strada Scurtă, unde se află și sediul Serviciului de Ambulanță al județului. Aceeași problemă și pe strada Tipografiei, care se blochează destul de des, deși peste drum există o parcare, cu plată ce-i drept, cea din fața hotelului Bucovina.
„Unii dintre conducătorii auto își lasă mașinile pur și simplu în drum, blocând traficul”
Puțini sunt și polițiștii rutieri, iar sancționarea celor care încalcă regulile de oprire/staționare a autovehiculelor este trecută pe plan secund, fiind prioritare intervențiile la accidente ori alte evenimente rutiere sau fluidizarea traficului, misiuni la care sunt solicitate de multe ori și efectivele Poliției locale.
„Nu suntem absurzi, înțelegem că sunt locuri insuficiente de parcare în oraș, dar sunt situații, și nu puține, în care unii dintre conducătorii auto își lasă mașinile pur și simplu în drum, blocând traficul”, povestește unul dintre polițiști locali cu atribuții pe linie rutieră. De exemplu, în ianuarie și februarie, când zăpada a pus stăpânire pe oraș, polițiștii locali au trecut cu vederea mare parte din parcările neregulamentare, ținând cont de faptul că principalele artere aveau pe margini mormane întregi de zăpadă.
Totuși, în foarte multe cazuri, tupeul unor conducători auto sfidează orice limită a bunului-simț, aceștia parcându-și autoturismele în stații de autobuz sau, dacă se poate, chiar în ușa magazinului de unde au de făcut cumpărături. Și exemple de genul acesta găsiți peste tot prin municipiul reședință de județ.