Șoferi trași pe dreapta

Sute de amenzi date în weekend de polițiștii de la Circulație

Sute de conducători auto au fost trași pe dreapta și amendați în weekendul ce tocmai a trecut de cadrele Serviciului Poliției Rutiere, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza județului, pentru depistarea șoferilor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, precum și sancționarea celor care încalcă regimul legal de viteză.
Acțiunea a avut loc în zilele de sâmbătă și duminică, fiind organizată de către cadrele Biroului pentru siguranța circulației în mediul urban –Suceava și formațiunile de profil din teritoriu.
La final, polițiștii au tras linie și au numărat nu mai puțin de 326 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 32.200 de lei.
Și de această dată, cele mai multe amenzi au fost încasate de șoferii care au apăsat prea tare pedala de accelerație. Nu au fost iertați nici cei prinși că au făcut depășiri neregulamentare, că nu purtau centura de siguranță, că vorbeau la telefon în timp ce conduceau, că aveau defecțiuni la mașini sau că nu au respectat culoarea semaforului ori semnalizările la trecerile de nivel cu calea ferată.
Polițiștii de la Rutieră au reținut în vederea confiscării, în cele două zile ale acțiunii, nouă permise de conducere (2 alcool, 3 depășire, 2 CFR și 2 viteză), precum și două certificate de înmatriculare.
E cazul și lui Galaction M., în vârstă de 45 de ani, din orașul Gura Humorului, care a fost depistat, pe DJ 177, pe raza comunei Mănăstirea Humorului, la volanul unui autoturism, deși avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,58 miligrame la litru.
Printre persoanele sancționate contravențional de polițiști s-au numărat și conducători de motoscutere, bicicliști sau căruțași, prinși că au încălcat legislația rutieră.

Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accidentul cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit