Situație

Sute de absolvenți de gimnaziu au abandonat școala



Sute de absolvenți de clasa a opta din județ au ales să întrerupă școala
Sute de absolvenți de clasa a opta din județ au ales să întrerupă școala

Sute de absolvenți de clasa a opta din județ, promoția curentă, nu au participat la nici una dintre cele două repartizări computerizate pentru admiterea la liceu și, cel mai probabil, au ales să întrerupă școala.
Elevii nu se regăsesc în listele repartizaților în învățământul liceal, acesta fiind și motivul pentru care peste 900 de locuri în clasa noua disponibile în liceele din județ au rămas neocupate, și fiind vorba, cu precădere, despre locurile din liceele cu profil tehnic.
1.216 elevi nu figurează în evidențele admiterii la liceu
Potrivit evidențelor Inspectoratului Școlar Județean Suceava, la începutul anului școlar trecut figurau 8.364 de elevi în clasa a opta. Dintre aceștia, 7.148 de elevi au fost repartizați la liceu, iar despre 1.216 elevi nu se mai știe nimic.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin că o parte dintre acești elevi au rămas corigenți și din acest motiv nu au putut participa la repartizările computerizate de până acum, alții au rămas repetenți, iar unii au plecat din țară, la părinții care muncesc în străinătate. Chiar și așa, diferența dintre numărul de elevi înscriși în clasa a opta la începutul anului școlar trecut și cel al elevilor care au fost repartizați la liceu în cele două etape de până acum este mare, iar reprezentanții IȘJ nu exclud abandonul școlar în rândul acestor elevi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman a declarat că „foarte multe clase a noua au rămas neacoperite sau au un număr mic de elevi repartizați, asemenea situații întâlnindu-se în zona Dornelor, dar și în licee tehnice din municipiul Suceava”.
Astfel, zeci de locuri în clasa a noua au rămas neocupate la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Suceava, în timp ce la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” aproximativ 150 de locuri în clasa a noua au rămas libere după cele două repartizări computerizate. La ultimul colegiu menționat s-a intenționat formarea unui număr de 14 clase a noua, însă după repartizarea elevilor, anul școlar va începe cu nouă clase.
Situații asemănătoare se înregistrează în multe licee tehnice din județ, în special în fostele școli de arte și meserii, transformate din acest an în licee tehnice.
Conducerile acestor școli apreciază că situația materială precară a multora dintre potențialii elevi ai liceelor cu profil tehnic nu le permite să-și continue studiile.
Majoritatea elevilor care se orientează către școlile tehnice sunt din mediul rural, iar directorii acestor unități de învățământ spun că problemele financiare, imposibilitatea de a plăti o gazdă sau căminul, îi determină pe mulți părinți să nu-și mai lase copiii să continue școala.
Locurile speciale pentru romi, rămase libere
Comunitățile de romi din județ accentuează rata abandonului școlar în județ, iar din cele 270 de locuri speciale pentru elevii din această minoritate scoase la admitere, numai 36 au fost ocupate în urma repartizărilor computerizate.
Cele mai multe locuri pentru romi, în planul de școlarizare 2009-2010, se găsesc la Grupul Școlar „Ion Nistor” Vicovu de Sus, cu 22 locuri speciale, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, cu 18 locuri, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți și Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, cu câte 16 locuri, Colegiul Agricol Fălticeni și Colegiul Tehnic Rădăuți, cu câte 14 locuri, Grupul Școlar „Lațcu Vodă” Siret și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, cu câte 13 locuri.
Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc are pentru romi 12 locuri speciale, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava 11 locuri, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei a pus la dispoziția elevilor romi zece locuri, iar Grupul Școlar „Oltea Doamna” Dolhasca, Grupul Școlar „I.V. Liteanul” Liteni și Școala de Arte și Meserii Marginea au oferit câte opt locuri speciale pentru elevii romi.
Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Grupul Școlar Nr.1 Câmpulung Moldovenesc au câte șapte locuri pentru romi, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, Grupul Școlar „Vasile Deac” Vatra Dornei, câte șase locuri, Grupul Școlar Dumbrăveni – cinci locuri, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Grupul Școlar „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, câte patru locuri, Grupul Școlar „Tomșa Vodă” Solca, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, câte trei locuri, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, câte două locuri.
Reprezentanții IȘJ susțin că interesul scăzut al elevilor romi față de acest proiect de incluziune socială este o urmare a faptului că o parte dintre absolvenții de gimnaziu aparținând acestei etnii aleg să se înscrie în competiția repartizării computerizate destinate tuturor elevilor, pentru că doresc să urmeze un anume liceu și nu cele care le oferă locuri speciale.



Recomandări

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme