Grav

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară la o pensiune din Sucevița. 13 persoane, cetățeni polonezi, au ajuns la Spitalul Municipal din Rădăuți

13 persoane, cetățeni polonezi, au ajuns la Spitalul Municipal din Rădăuți
13 persoane, cetățeni polonezi, au ajuns la Spitalul Municipal din Rădăuți

11 persoane din Polonia, opt copii și trei adulți, au ajuns, sâmbătă seară, la UPU Rădăuți, după ce acestea au acuzat simptomele unei toxiinfecții alimentare, încă de vineri. Ieri dimineață, alte două persoane din grupul din Polonia au plecat de la pensiunea „Casa Octavian” din Sucevița, unde sunt cazați, și au apelat la medicii din spitalul rădăuțean. Cei 13 cetățeni polonezi au acuzat grețuri, amețelii, diaree, cel mai probabil, semnele unei toxiinfecții alimentare, condiții în care a fost sesizată și Direcția de Sănătate Publică Suceava. Purtătorul de cuvânt de la Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, medicul primar Mihaela Bejinaru a declarat ieri la prânz: „În cursul serii de sâmbătă, au fost aduși la Spitalul Rădăuți opt copii și trei adulți cu o simptomatologie digestivă. Ei veneau dintr-o zonă unde au mâncat toți în același loc, iar duminică au mai fost aduși doi copii tot de acolo. Toți au beneficiat de îngrijiri medicale, s-au rehidratat parenteral, au fost recoltate probe biologice. Acum sunt într-o stare de reechilibrare bună, probele sunt în lucru, și a fost sesizată Direcția de Sănătate Publică în vederea soluționării acestor cazuri”. La întrebarea dacă poate fi vorba de o toxiinfecție alimentară, medicul Mihaela Bejinaru a precizat: „Conform definiției medicale, tot ce înseamnă simptomatologie la peste trei persoane care, să zicem, au mâncat în același loc, și au acest gen de probleme, ridică suspiciunea unei toxiinfecții alimentare. Doresc să mai precizez că simptomatologia a debutat încă de vineri, și că la acest moment cei afectați sunt în afara oricărui pericol”. Până la ora realizării acestui material, ieri după-amiază, proprietarul pensiunii nu a putut fi contactat.

Recomandări

Elevii francezi care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară erau veniți la Suceava într-o mobilitate Erasmus

Trei dintre copii, cu vârste de 13 și 14 ani, și un adult au rămas internați în secția Boli infecțioase a spitalului sucevean
Trei dintre copii, cu vârste de 13 și 14 ani, și un adult au rămas internați în secția Boli infecțioase a spitalului sucevean

Pensiunea din Sucevița unde 13 copii cazați au ajuns la spital cu probleme digestive, a fost amendată de DSP cu 6.000 de lei

13 copii au ajuns cu ambulanțele la Camera de gardă a Spitalului Municipal Rădăuți în seara zilei de 5 iulie
13 copii au ajuns cu ambulanțele la Camera de gardă a Spitalului Municipal Rădăuți în seara zilei de 5 iulie

Pensiunea din Sucevița, unde 13 copii cazați au ajuns la spital cu probleme digestive, a fost amendată de DSP cu 6.000 de lei