Virusul se extinde

Suspiciuni de gripă nouă la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”



După Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și Școala Creștină Filadelfia din Suceava, unde șapte elevi și un cadru didactic au fost confirmați ca purtători ai virusului AH1N1, există acum suspiciuni de îmbolnăvire și în rândul elevilor de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din municipiul reședință de județ.
Directorul colegiului, Dan Popescu, a declarat că „DSP a făcut ieri un control în școală, dar nu avem încă nici un rezultat oficial”. Potrivit directorului școlii, unui singur elev al liceului i s-au luat probe pentru analize de laborator, în vederea confirmării sau infirmării prezenței virusului de tip nou. Este vorba despre un elev care a venit de la Iași, județ unde s-a înregistrat un număr ridicat de persoane bolnave.
Directorul Popescu a mai spus că „în liceu sunt mai mulți elevi bolnavi de gripă, dar din aceasta obișnuită, și stau acasă”. Acesta a precizat că este vorba despre câte doi, trei elevi din fiecare clasă, care nu vin la ore și au anunțat că au gripă.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava a postat pe site-ul instituției adresa Ministerului Sănătății cu ordinul și anexa 2, cea care indică pașii ce trebuie luați pentru prevenirea gripei de tip nou.
„Am pus pe PDF acțiunile ce trebuie întreprinse și activitatea comitetelor din școli. Am cerut să fie puse afișe atât la intrările elevilor, cât și ale profesorilor pentru ca toată lumea să știe modul de acționare. Sper ca toată lumea să facă ce trebuie” , a declarat șeful IȘJ Suceava, Petru Carcalete.