Suspectul în cazul surorilor dispărute rămâne în arest



Vasile Lavric
Vasile Lavric

Curtea de Apel București a respins astăzi contestația făcută de Vasile Lavric împotriva deciziei de arestare preventivă, acesta rămânând în continuare în arestul Poliției Capitale. Suspectul nu este acuzat în acest moment de moartea vreuneia dintre cele trei surori dispărute, ci de tentativă de omor. Concret, explică surse apropiate anchetatorilor, înainte de dispariția uneia dintre surori, Vasile Lavric ar fi agresat-o pe aceasta, leziunile suferite atunci punându-i victimei viața în pericol.Vă reamintim că una dintre surori, Iuliana, a dispărut în 1995, iar celelalte două, Nicoleta (fosta soție a lui Vasile Lavric) și Ramona (cu care suspectul are și un copil), au dispărut în 2005, la o diferență de câteva luni.



Recomandări

Fostul manager al spitalului din Rădăuți, dar și două asistente, cu toții acuzați de fapte de corupție, rămân în arest la domiciliu

Cei șase angajați ai Spitalului Municipal Rădăuți au fost reținuți la mijlocul lunii octombrie
Cei șase angajați ai Spitalului Municipal Rădăuți au fost reținuți la mijlocul lunii octombrie

Fost manager al spitalului din Rădăuți, dar și două asistente, cu toții acuzați de fapte de corupție, rămân în arest la domiciliu

Cei șase angajați ai Spitalului Municipal Rădăuți au fost reținuți la mijlocul lunii octombrie
Cei șase angajați ai Spitalului Municipal Rădăuți au fost reținuți la mijlocul lunii octombrie

Suceveanul suspect principal în cazul fetiței ucise și ascunse în lada patului a fost arestat în lipsă și este căutat pe lista ”Most Wanted”