Surprize la pachet



N-am crezut că va veni vreodată ziua în care să nu apuc să-mi fac draci din cauza Real-ului, fiind prea prins cu emoțiile meciului de handbal al fetelor. Culmea e că toată dimineața și după-amiaza de alaltăieri mi le-am consumat imaginându-mi … invers! Asta înseamnă că vedeam România pierzând optimea de finală cu campioana mondială Brazilia (în condițiile în care fetele noastre veneau după un șir de trei înfrângeri la echipe aproximativ egale ca valoare, dar totuși nu campioane mondiale), iar eu consumând în cantități aproximativ egale cafele, țigări și Algocalmin, însă mă gândeam că în compensație voi avea ocazia să țopăi de bucurie la victoria Real-ului în deplasarea de la Villareal, absolut logică după ce cu o seară mai devreme, sâmbătă, Barcelona făcuse un amărât de egal acasă, contra lui Deportivo La Coruna. Nu am avut altă soluție decât să dau drumul Real-ului pe televizorul deștept, iar la fete să privesc online. Pe usagoals.com, unde văd eu toate competițiile de pe net, am avut prilejul ca înaintea meciului să asist și la un interviu lung, de vreo 12 minute, cu suedezul care antrenează România. Nici urmă de neisprăvitul pe care ni-l prezenta ca atare numitul Tadici. Dimpotrivă: mi s-a părut un individ competent și lucid, care fără fițe ne-a explicat că, dincolo de înfrângerile anterioare, jocul fetelor noastre este în creștere și că după cum se prezintă și adversarele, va fi probabil un joc strâns pe care îl va câștiga România. A fost exact așa, diferența făcând-o uluitoarea Paula Ungureanu, care dacă va apăra așa și în continuare, probabil că nu ne poate bate nimeni. Exact aceeași Paula care în meciul precedent luase gol cam la toate șuturile pe poartă din repriza a doua! Așa că am trăit o mare bucurie, chiar dacă niscai gheare am simțit în zona inimii văzând că de la 5 goluri diferență, de două ori a rămas doar unul. A fost, oricum, o mare bucurie, compensând pe deplin supărarea din partea cealaltă. Va să zică mi-a ieșit exact cum socotisem de dimineață, numai că invers. Partea bună e că, desfășurându-se simultan, draci n-am apucat să-mi fac decât în ultimele 12-15 minute ale Real-ului, după ce handbalul se încheiase. Dar probabil că voi mai avea asemenea ocazii!



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu