Un suporter al echipei de fotbal Forest Pătrăuți, care evoluează în campionatul Ligii a V-a de fotbal din județul Suceava, a avut parte de un tratament contondent din partea spectatorilor echipei gazdă, Viitorul Baia.
S-a întâmplat în cursul zilei de duminică, iar pentru a aplana totul, la stadion a ajuns și un echipaj de poliție, care a fost solicitat prin intermediul serviciului unic de urgență 112.
O fază de joc ar fi declanșat conflictul, iar în timp ce bărbatul din Pătrăuți se deplasa spre poarta de acces pe teren a fost lovit de mai mulți suporteri ai echipei gazdă.
Agresorii ar fi patru bărbați, toți din Baia, care au fost identificați de polițiști.
La stadion a sosit și un echipaj al ambulanței Fălticeni, iar după ce a primit îngrijiri la fața locului, bărbatul agresat a refuzat transportul la spital.
Victima a refuzat să solicite un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorilor, dar chiar și așa polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.






