Cadrele didactice din județ care ocupă posturi de suplinitori în școlile sucevene și care au obținut cel puțin nota 7 la unul dintre concursurile de titularizare din ultimii trei ani pot deveni titulari, dacă există o catedră liberă în școala în care predau și dacă au acordul Consiliului de administrație al unității.
Această prevedere face parte din instrucțiunile publicate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru aplicarea noii legi a educației.
De asemenea, o altă prevedere privind aplicarea noii legi din educație precizează faptul că personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar care a depus deja cerere pentru continuarea activității în anul școlar 2011-2012 beneficiază de acordarea menținerii în activitate ca titular în funcția didactică, anul viitor școlar, numai dacă are aprobarea Consiliului de administrație al IȘJ.
La examenul de titularizare din vara anului 2010, zeci de catedre au rămas fără profesori după examen. Din cele 131 de posturi vacante în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava la concursul de titularizare s-au ocupat 81. Potrivit IȘJ Suceava, posturile rămase au devenit netitularizabile și s-au putut ocupa în etapele următoare de detașare și suplinire.
La examen s-au prezentat 959 de concurenți din cei 1.170 înscriși.
Numai 295 de candidați au obținut note mai mari de 7, rezultat care le-a dat dreptul să ocupe un post de cadru didactic titular, la care se mai adaugă încă patru candidați care au primit note de titularizare după soluționarea contestațiilor.
Pe lângă cele 131 de posturi titularizabile, IȘJ Suceava mai avea 402 posturi netitularizabile complete și 446 incomplete.